Daily Archives: 19 noiembrie 2013

PERCHEZIŢII LA SUSPECŢI DE CONFECŢIONARE ILEGALĂ DE ARME

Două arme letale, trei neletale, peste 1400 de cartuşe de diferite calibre, o maşină de sertizat cartuşe şi trei trofee de căprior au fost ridicate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T în urma a opt percheziţii efectuate în Timiş pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat …

Read More »

Proiectul ‘Alege să fii liber! – Campanie de prevenire a consumului de droguri’ a ajuns la final

Premierea elevilor de la Liceul Tehnologic ‘Clisura Dunării’ Moldova Nouă, care au participat cu lucrări de desen şi eseuri la concursul organizat în cadrul proiectului ‘Alege să fii liber! – Campanie de prevenire a consumului de droguri’, iniţiat de Asociaţia Green Idea Caraş-Severin în colaborare cu Instituţia Prefectului – Judeţul …

Read More »

Cercetătoarea Alma Nicolin, lector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină a Banatului ‘Regele Mihai I al României’, susţine, într-un interviu acordat AGERPRES, că un tânăr cu adevărat bine instruit, din toate punctele de vedere, poate reuşi foarte bine şi în România

Cercetătoarea Alma Nicolin, lector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină a Banatului ‘Regele Mihai I al României’, susţine, într-un interviu acordat AGERPRES, că un tânăr cu adevărat bine instruit, din toate punctele de vedere, poate reuşi foarte bine şi în România. Deşi şi-a pregătit lucrarea de doctorat în Marea …

Read More »

Primarul Gheorghe Roma și Romică Anculia trimiși din nou în judecată de DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a lui Romică Pavel Anculia, director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Caraş-Severin la momentul săvârşirii faptelor, în alte două dosare, pentru mai multe fapte de corupţie. Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi …

Read More »

Vânt puternic în Banat după amiază

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, marţi, două atenţionări Cod Galben de intensificări ale vântului, valabile până la orele 20,00 pe raza a trei judeţe. Astfel, între orele 14,05 şi 20,05, în sudul, centrul şi zona de munte a judeţului Caraş-Severin şi în sudul judeţului Timiş se vor semnala …

Read More »

Proiect cu finanțare europeană pentru Parcul Național Porțile de Fier

Un proiect-pilot, în valoare de 2,5 milioane de euro, al cărui obiectiv este conservarea speciilor de păsări de interes comunitar, este implementat începând de luni în perimetrul Parcului Natural ‘Porţile de Fier’, a declarat pentru AGERPRES directorul Marian Jiplea. Potrivit acestuia, la promovarea proiectului participă toate parcurile din Munţii Carpaţi, …

Read More »

Vântul puternic continuă să bată și marți în Banat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi dimineaţă o avertizare nowcasting de vânt puternic pentru sudul, centrul şi zona de munte a judeţului Caraş-Severin şi sudul judeţului Timiş, valabilă până la ora 15,05. Conform atenţionării postate pe site-ul ANM, în zonele menţionate se vor semnala intensificări ale vântului, care, izolat, …

Read More »