Sorin Frunzăverde a declarat că modul de accesare a fondurilor europene ar trebui simplificat de către Guvern, prin debirocratizare și responsabilizare
Vicepreşedintele PNL şi preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că modul de accesare a fondurilor europene ar trebui simplificat de către Guvern, prin debirocratizare şi prin responsabilizare.
‘Drumul spre aceste finanţări este unul anevoios. În plus, sunt opt instituţii ale statului care controlează cum sunt folosiţi aceşti bani. Sunt utile aceste controale, însă ar trebui făcute mult mai operativ.Totodată, asistăm la contestaţii nenumărate, iar soluţionările sunt greu de realizat. Practic, am construit un mecanism care soluţionează foarte greu aceste contestaţii, fără a mai vorbi de faptul că acea companie care contestă nu are nicio responsabilitate faţă de acţiunile sale’, a declarat preşedintele CJ Caraş-Severin.
El a explicat că în acest fel se pierd fonduri şi timp, proiectele fiind realizate într-un interval de timp mult mai scurt pentru că perioada de licitaţie este cea care consumă cea mai mare durată.
‘Vizita FMI s-a desfăşurat într-o marjă de predictibilitate, iar faptul că s-a creionat un nou acord e un lucru pozitiv. Cred că cel mai important lucru pe care reprezentanţii FMI l-au afirmat la Bucureşti se referă la absorbţia fondurilor europene. Şi anume, că acest tip de finanţare poate să reprezinte pentru România o variantă sigură de dezvoltare şi de ieşire din criza în care ne aflăm, la fel ca întreaga lume’, a afirmat vicepreşedintele PNL.
Potrivit lui Frunzăverde, va trebui ca Guvernul, care se bucură de o foarte largă susţinere parlamentară, să simplifice sistemul legislativ ce permite accesul la fondurile europene, să-l debirocratizeze şi să nu-l mai lase ‘la mâna amatorilor’.
‘Acest sistem de accesare a fondurilor europene să nu fie lăsat la cheremul unor instituţii care nu au nimic în comun cu acest subiect. Sunt sume foarte mari. Caraş-Severinul are în acest moment la licitaţie, deci proiecte câştigate, lucrări în valoare de circa 200 milioane euro, dar ne lovim de aceeaşi birocraţie exagerată pe Dâmboviţa, exagerată chiar şi faţă de Bruxelles. Nu vom reuşi să absorbim fonduri europene, dacă nu vom simplifica şi debirocratiza, atât cât se poate, pentru că evoluăm în limita unor parametri europeni, sistemul de acces la respectivele fonduri. Aceşti bani există, nu sunt condiţionaţi de modul în care colectăm impozite şi taxe interne’, a mai afirmat Frunzăverde.
Judeţul Caraş-Severin a accesat fonduri europene în valoare de peste 300 milioane euro, fiind pe primele trei locuri din ţară în ceea ce priveşte volumul financiar absolut, iar ca fonduri atrase pe cap de locuitor se află pe primul loc. AGERPRES