Uzina Constructoare de Maşini (UCM) Reşiţa se va putea prezenta, până la sfârşitul anului, în Adunarea creditorilor, cu un plan de reorganizare, deşi acest lucru va fi foarte greu de realizat, având în vedere că UCM are datorii mari, care se ridică la aproape 200 milioane euro, potrivit coordonatorului Euro Insol, Remus Borza, prezent marţi la Reşiţa.
De aceea, săptămâna viitoare, în şedinţă de guvern, se speră ca întreaga creanţă, aflată în prezent la ANAF, să treacă la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care devine, astfel, creditor majoritar al UCM Reşiţa.
‘Practic, din acel moment, statul va deveni şi creditor şi acţionar
majoritar în UCM Reşiţa. De asemenea, în termen de 30 de zile, actualul
management are datoria, împreună cu noi, să creăm o strategie care să
prevadă mai multe puncte esenţiale, printre care, dezvoltarea forţei de
vânzări, identificarea pieţelor, segmentarea pieţei şi efortul de
vânzări care trebuie făcut pentru atragerea de noi clienţi şi noi
contracte şi pentru readucerea pieţelor tradiţionale în care a vândut pe
vremuri UCM Reşiţa, dar şi restrângerea activităţii, astfel încât să nu
mai creeze costuri suplimentare’, a precizat preşedintele AAAS, Adrian
Volintiru.
Soarta UCM Reşiţa a fost dezbătută marţi, concluzia fiind că există premise favorabile pentru ca aceasta să fie adusă la liman.
Prezent la întâlnire a fost şi deputatul PSD de Caraş-Severin, Ion
Mocioalcă, care a subliniat faptul că există voinţa politică din partea
Guvernului Ponta de a salva UCM Reşiţa.
‘UCM Reşiţa nu este salvată în momentul de faţă. În continuare,
rămâne în sarcina Guvernului, dar şi în cea a Parlamentului, care
trebuie să discute cu celeritate modificarea unor paragrafe din Legea
85. Cred că putem fi optimişti, chiar dacă până la a ciocni o cupă de
şampanie la UCM Reşiţa va mai curge multă apă pe Bârzava’, a afirmat Ion
Mocioalcă.
Din păcate, în UCM Reşiţa sunt, în prezent, secţii care nu au
încărcare, cum este cea navală sau de motoare diesel. Prin urmare, uzina
reşiţeană va trebui să se concentreze spre ceea ce are deja piaţă, şi
anume, producţia de echipament hidroenergetic.
‘La momentul actual, singura soluţie viabilă o reprezintă
transformarea datoriilor în acţiuni şi preluarea lor de către stat,
chiar dacă termenul de renaţionalizare ar putea da naştere la o serie de
alte discuţii’, a declarat prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu
Hurduzeu.
Situaţia în care a ajuns UCM Reşiţa a fost cauzată şi de faptul că
la privatizarea societăţii datoriile înregistrate la acea dată nu au
fost şterse, iar uzina nu a mai reuşit să investească în
retehnologizare. Tot din cauza acestor datorii s-a ajuns şi la
insolvenţă.
‘În martie 2012, Remus Borza intuia această soluţie, respectiv
conversia datoriilor în acţiuni de stat, iar Adrian Volintiru ajută
enorm în acest demers, susţinut politic şi de noi. De altfel, este
pentru prima dată când UCM Reşiţa are o strategie de a rezista ca una
din cele mai importante societăţi comerciale din România. Şi cred că
datorită valorii oamenilor din UCM Reşiţa, dar şi a determinării
noastre, a celor care ne-am întâlnit azi la Reşiţa, misiunea aproape
imposibilă va reuşi’, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean
Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.
Întâlnirea de marţi a avut loc după ce Guvernul a aprobat, în urmă
cu câteva zile, un memorandum privind luarea unor măsuri pentru
continuarea activităţii de producere de echipamente hidroenergetice
româneşti. AGERPRES