Arhivă

Presa Carașeană se raliază serbării Iei

DSCN2156Presa cărășeană și-a unit forțele pentru a promova ia românească. Îmbrăcați în ie tradițională din Banatul de câmpie sau de munte, cu motive geometrice sau florale, jurnaliștii au atras toate privirile în centrul civic al municipiului Reșița, unde preț de o oră au “defilat” printre trecători, care au fost surprinși să vadă atâta animație. Cei mai plăcut impresionați au fost copiii. Unii dintre ei nu au mai văzut niciodată un costum popular. Cei mai învârstă ne-au felicitat pentru inițiativă, spunând că se bucură că cineva se mai gândește și la tradiții și dacă ar fi știut ar fi venit și ei costumați. Tot în centrul civic a urmat o şedinţă foto şi scurte reprize de interviuri, după care, pe drumul dintre Reşiţa şi Caraşova, la aproximativ 3 km de la ieşirea din municipiu, fetele şi femeile prezente au cules şi împletit flori de Sânziene. Pe 24 iunie se sărbătorește oficial Ziua Internațională a Iei românești.

În judeţul Caraş-Severin, ciupagul, cunoscuta ie, este din ce în ce mai căutat şi descrie, în mare, zona de unde provine purtătoarea lui şi chiar vârsta acesteia. Ia, în specificaţia ştiinţifică, este cămaşa femeiască, închisă la piept şi fără poale, care în Caraş-Severin este cunoscută sub numele de ciupag, explică, pentru AGERPRES, cercetător ştiinţific principal dr. Mircea Taban de la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa.

‘Practic, după părerea mea, ia este o fază târzie a îmbrăcăminţii femeieşti, plecându-se de la cămaşa femeiască cu poale, ca un întreg, adică atunci când partea de sus era unită cu poalele. Mai târziu, acestea au fost despărţite şi s-au format ia, aşa cum îi spune în anumite zone ale ţării, sau ciupagul, aşa cum îi spune la noi, şi poalele’, arată Mircea Taban. Ciupagul, care este un cuvânt ce provine din limba slavă, este foarte restrictiv în ceea ce priveşte tehnicile de lucru, dar şi în ceea ce priveşte materialul. Cât priveşte ornamentica, aceasta datează din timpuri străvechi, spune Mircea Taban. Potrivit lui, aşa numitele corpuri geometrice pot fi regăsite chiar şi pe ceramica neolitică.

Liliana şi Ioan Ionaşcu, din Reşiţa, au un mic atelier de croitorie în care, în ultimii ani, au fost create sute de costume populare româneşti, iar respectarea tradiţiei este sfântă şi tot ceea ce iese din mâinile femeii care coase costume populare poartă amprenta satului românesc de altădată.

Totul a început din pasiunea ei pentru broderie. Acum, cu imaginaţie şi iscusinţă, creează costume populare tradiţionale. Liliana Ionaşcu nu acceptă, însă, să se abată de la linia tradiţională, chiar dacă nu de puţine ori întâmpină dificultăţi în achiziţionarea materialelor.

‘Costumul popular este respectat mai ales de cei care îl cunosc. În Caraş-Severin, de când s-a reînviat tradiţia Balului Izmenelor sau Ruga Satului, unde portul popular este obligatoriu, tot mai multă lume îşi comandă costume, dar mai ales ciupage. Oamenii vor să revină la costumele din anii ’40 – ’50, ori chiar de mai înainte’, susţine Liliana Ionaşcu. Creatoarea de costume populare spune că, mai nou, sunt tot mai căutate iile de vară, care se purtau mult într-o vreme şi care, acum, se pare că sunt iar la modă. Liliana Ionaşcu lucrează pe in, pe poplin, pe catifea sau stofă, acest capitol fiind unul mai dificil, având în vedere că ţesăturile tradiţionale româneşti nu mai există. ‘E foarte greu să găseşti un in de bună calitate. Postavul nu mai există. Este greu şi cu albitul ţesăturii, fiind o operaţie foarte scumpă’, spune creatoarea de costume populare.

Familia Ionaşcu a reuşit să amenajeze, chiar în atelier, şi o expoziţie de costume populare vechi, din diferite zone etno folclorice. ‘Dorim să ne întoarcem, din nou, la tradiţie şi obiceiuri, la portul popular, care, din păcate, s-au cam pierdut, ceea ce e foarte trist. Încet – încet, însă, observăm o revenire a ceea ce înseamnă tradiţie. Acest lucru este benefic pentru ţară, pentru satul românesc. Solicitări avem din ce în ce mai multe’, afirmă Liliana Ionaşcu.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?
Related Posts