DSCN2068Cunoscutul scriitor Alexandru Mironov şi astronomul Cătălin Beldea s-au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Băile Herculane, unde s-au întâlnit cu profesori de fizică şi chimie din judeţul Caraş-Severin, cu elevi, dar şi cu turişti aflaţi în staţiune. Cei doi au ajuns în stațiunea de pe Cerna la invitația omului de afaceri Ionel Catrinoiu, proprietarul Hotelului Diana, care a fost și gazda evenimentului.  Cei doi au vorbit, în cadrul conferinţei „Știință și tehnică la Băile Herculane“, despre „ceea ce fac savanţii Europei“.

DSCN2073„Le povestesc despre cum ticăie maşinăria lumii, pentru că acest lucru trebuie urmărit în permanenţă, deoarece mereu sunt schimbări. În fiecare lună sunt invitat pe continent, de către Asociaţia Europeană a Jurnaliştilor de Ştiinţă, care mă obligă să povestesc mai apoi acasă, pe limba mea, ceea ce fac savanţii Europei. Acum, la Herculane, de exemplu, le-am spus copiilor despre ce au ei de făcut în următorul milion de ani“, a explicat profesorul Alexandru Mironov. Cătălin Beldea, realizatorul rubricii „Astronomie“ a revistei „Știință și Tehnică“ și unul dintre protgaoniștii Eclipser I, a povestit despre aventura lansării unui balon din nord -estul Australiei, la o altitudine de 25 km, pentru realizarea de fotografii care să surprindă eclipsa totală de soare din 14 noiembrie 2012. Cătălin Beldea a prezentat şi o serie de astrofotografii, printre care şi cea realizată în cadrul expediţiei „Eclipsa de la miezul nopţii, eclipsă în Laponia“, desfăşurată în Finlanda între 30 mai şi 30 iunie 2011, fotografie care a câştigat distincţia ‘NASA Astronomy Picture of The Day’. La finalul expunerilor ing. Dorin Bălteanu a expus pe scurt istoria Băilor Herculane, ajutat de o prezentare Power Point.

DSCN2084Programul întâlnirii de la Herculane a cuprins şedinţe de observare astronomică şi fotografii astrale cu aparatură profesională. „Copiii, în special, sunt deosebit de receptivi la fenomenele astronomice. Au ascultat cu mare atenţie absolut tot ce li s-a povestit şi au urmărit cu mare atenţie Luna, craterele şi Saturn. Poate, printre ei, vor fi şi câţiva copii pasionaţi de ştiinţe, de matematică, de fizică şi de astronomie“, a spus Cătălin Beldea. La eveniment au fost prezenți elevi de la Colegiul Pedagogic „CD Loga“ din Caransebeș, elevi de la Mehadia și Herculane, dar și din Oravița și Clisura Dunării. Terasa Hotelului Diana s-a umplut rapid de ochi curioși imediat după lăsarea serii, de altfel Hotelul dovedind că este un bun organizator de asemenea evenimente, reușind cu brio să se ridice la așteptările curioșilor veniți să vadă minunile cerului. „Este o mare onoare pentru mine, sper ca, pe viitor, să reușim la Băile Herculane și o tabără de știință“ a spus Ionel Catrinoiu, proprietarul Hotelului Diana din stațiunea Băile Herculane.,

Leave a reply