Cu ceva întârziere Trenul Regal a ajuns în Triaj, oprind în Halta Reșița Montană. Din păcate locomotiva cu abur nu a avut puterea de a tracta cele două vagoane ale Trenului Regal, așa că a fost ajutată de o locomotivă diesel, locomotivă care folosea chiar primul motor diesel fabricat la Reșița.

Din celebrul tren au coborât Steve Auschnit, Mihai Stepanescu, primarul Reșiței și Silviu Hurduzeu, prefectul de CS, alături de deputatul Ion Mocioalcă și de fostul primar Mircea Popa.

Mai bine de 2.000 de oameni s-au călcat în picioare pentru a putea vedea la Reșița Trenul Regal. Steve Auschnit, Silviu Hurduzeu, prefectul de CS și primarul Mihai Stepanescu au fost pasagerii de lux ai acestui tren, tras de o locomotivă cu abur, fabricată tot la Reșița.

Evenimentul dorește să marcheze 140 de ani de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur din România și 40 de ani de la deschiderea Muzeului Locomotivelor cu Abur de la Reșița. Fiul magnatului Auschnit, Steve, a rememorat la Reșița zilele în care venea cu Orient Expressul tras de aceste locomotive de la studii, din Anglia.

Și printre participanți s-au aflat oameni care au prins vremurile în care locomotivele cu abur făceau legea pe șine.

Din păcate micuța locomotivă cu abur nu a putut tracta Trenul Regal, fiind ajutată și de o locomotivă diesel, o altă locomotivă istorică: 060-DA-001, echipată cu primul motor Diesel construit la Reșița, în 1960, după licență Sulzer, destinat locomotivelor de 1200 CP. Atât vagoanele Trenului Regal cât şi locomotivele 230.516 şi 060-DA-001 se află într-o excelentă stare de conservare şi de funcţionare, ele fiind utilizate doar în cadrul unor evenimente speciale.

Locomotiva cu abur 230.516, fabricată la Reșița în 1936, clasată în Tezaurul Patrimoniului Național Cultural, a oprit în spatele Muzeului de Locomotive cu Abur Reșița, tractând o garnitură nu mai puțin valoroasă din punct de vedere istoric – Trenul Regal. Acesta a fost comandat de Regele Ferdinand societății Ernesto Breda din Milano, cu specificaţia ca vagoanele sale să-i poată oferi tot confortul pe parcursul călătoriilor sale oficiale. Din nefericire, regele n-a mai ajuns să se bucure de el, garnitura fiind finalizată de-abia după moartea sa. În schimb, în vagoanele trenului au călătorit, de-a lungul timpului, Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, dar şi demnitari străini precum Gerald Ford, Henry Kissinger, Leonid Brejnev, Erich Honecker şi Todor Jivkov.

 

Leave a reply