Prima Pagina / Banat / VIDEO Spectacol pe cerul municipiului Caransebeș: cel mai mare drapel al României arborat!

VIDEO Spectacol pe cerul municipiului Caransebeș: cel mai mare drapel al României arborat!

Cel mai mare drapel al României a fost arborat astăzi pe cerul Caransebeșului. Este vorba despre un steag de 100 de metrii pătrați și a fost arborat de un parașutist în timpul saltului cu parașuta. Totul s-a întâmplat la Mitingul Aviatic de la Caransebeș, organizat în premieră de Aeroclubul României în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale.

Piloții și parașutiștii Aeroclubului României și-au dat mâna cu militarii Unității de Aviație din Timișoara într-un spectacol de zile mari pe aeroportul din Caransebeș. Salturi cu parașuta, zbor cu balonul, lupinguri și rotații dar și spectacole ale elicopterelor Puma de la Unitatea Militară de Aviație de la Timișoara au fost îndelung aplaudate de miile de bănățeni veniți să savureze spectacolul

Punctul de maximă atracție a fost primul salt al parașutiștilor, atunci când instructorul Cristian Popescu a arborat un tricolor de 100 mp, cel mai mare tricolor din România.

 

De altfel cei 5 parașutiști, 30 de piloți ai Aeroclubului României și cei 6 piloți ai Unității Militare de Aviație Timișoara spun că și-au dorit extreme de mult ca spectacolul să fie unul de zile mari, pe care caransebeșenii să-l uite cu greu. Printre audiență s-a numărat și milionarul Romeo Dunca, un temerar și un pilot de excepție la rândul său. Caransebeşenii au putut vedea la lucru 15 aeronave ultra uşoare, 3 elicoptere militare, două lansări de paraşutişti, un lucru inedit, un balon cu aer cald şi două autoparapante. Au fost demonstraţii pe cer în formaţii de câte patru avioane, efectuate de către echipa Şoimii României, acrobaţii în aer în formaţii de câte trei elicoptere, precum şi salturi ale paraşutiştilor.

Este a treia oară când pe aeroportul din Caransebeș se organizează un miting aviatic, de la desfințarea Unității Militare de pe acest aeroport.

About cristian.frant

Lasă un răspuns