Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la ora 18:00, pe autostrada A1 Timişoara – Arad, se execută lucrări de întreţinere între kilometrii 535+236 şi 535+736 metri (pe sensul către Timişoara, pe banda de urgenţă, pe sensul înspre Arad, pe banda de urgenţă şi pe prima bandă) şi între kilometrii 532+800 şi 533+300 (pe sensul către Timişoara, pe banda numărul 2). În aceste zone, viteza autovehiculelor este restricţionată la 60 km/h. ”Le recomandăm conducătorilor auto să se încadreze din timp pe benzile rămase libere” transmit agenții de circulație de la Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Pe DN7, în judeţul Arad, în vederea executării unor lucrări la un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată, circulaţia este întreruptă la kilometrul 540+248 de metri, între localităţile Tudor Vladimirescu şi Arad. Traficul rutier se desfăşoară deviat, din localitatea Tudor Vladimirescu – pe DJ682C – DJ709 – Centura NV Arad.