Mi-am propus să scriu aceste rânduri din dorinţa de a împărtăşii şi altor mămici şi chiar tătici, experienţe şi gânduri legate de cea mai grea ,dar minunată, „slujbă”, aceea de părinte. Ideea este o urmare a constatărilor vizavi de atitudinile nepotrivite, uneori şi a lipsurilor constatate în periplul meu zilnic prin locurile în care zburdă voioşi prichindeii de toate vârstele.
Specialiştii în psihologia copilului au constatat că mulţi părinţi nu acordă atenţia necesară educaţiei unui copil. Este adevărat că a educa un copil este o provocare pentru orice părinte. Dar părinţii trebuie să răspundă nevoilor copilului, în special celor emoţionale. De aceea e important ca aceştia să-i cunoască trăirile, emoţiile, sentimentele şi felul în care un copil percepe lucrurile. Cu multă răbdare, strădanie şi atenţie putem să-i oferim copilului educaţia potrivită pentru a creşte frumos şi fără frustrări ori traume.
Lumea nu este perfectă şi nici noi nu putem fi părinţi perfecţi. Trebuie să avem grijă însă să nu transmitem frustrările şi nemulţumirile noastre. Defectele noastre trebuie să fie exemple negative pentru copii noştri iar calităţile să fie exemple demne de urmat. E absolut necesar să înlăturăm sursa nemulţunirilor din viaţa noastră şi să ne controlăm atitudinea. Echilibrul este trăsătua perfectă care defineşte educaţia unui copil.
Nu recurgeţi la violenţă fizică sau verbală atunci când încercaţi să vă educaţi copii, nu o să aveţi nici un rezultat pozitiv, doar sufererinţa copilului care nu înţelege de ce nu este perceput aşa cum crede el. Ne ajunge violenţa de pe stradă, de la televizorşi din societatea în care trăim. Să contribuim la eradicarea ei prin copii noştrii.
Copilul percepe lumea şi lucrurile în felul propriu, potrivit personalităţii sale. Dacă a greşit îl putem îndrepta cu explcaţii ferme, concrete şi potrivite vârstei lui. Poate nu reuşim de prima dată, dar să nu ne dăm bătuţi. Cu răbdare şi perseverenţă ne vom face în cele din urmă înţeleşi iar răsplata pentru strădania şi răbdarea noastră va veni când vor ajunge la maturitate şi vor înfrunta viaţa cu curaj, hotărâre şi echilibru. Atunci ne vor face mândrii că suntem părinţii lor şi vom constata că toate eforturile noastre au meritat cu prisosinţă.