Prima Pagina / BĂILE HERCULANE / Patru hectare de pădurea de pin negru din Parcul Național Domogled, afectate de incendiu

Patru hectare de pădurea de pin negru din Parcul Național Domogled, afectate de incendiu

O suprafață de patru hectare este afectată de incendiul din pădurea de pin negru de Banat din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, județul Caraș-Severin, joi fiind observate trei focare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, trei focare de incendiu au fost observate, joi dimineața, în pădurea de pin negru de Banat din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, de către pilotul din elicopterul care a efectuat o misiune de recunoaștere.

“Cele trei focare sunt relativ grupate și se manifestă în același perimetru în care s-a intervenit în zilele trecute. Specialiștii din cadrul Direcției Silvice estimează suprafața totală afectată de parcursul ultimelor zile la aproximativ patru hectare”, a arătat ISU Caraș-Severin.

Județul Caraș-Severin se află, joi, până la ora 12.00, sub cod galben de vânt, astfel că elicopterul nu poate realiza misiuni de aruncare cu apă. Însă aproximativ 140 de pompieri, angajați ai Direcției Silvice și rangeri acționează de la sol cu lopeți, bătătoare și rucsaci de intervenție la incendii de pădure.

Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 15.00, în zona oraşului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, iar miercuri se manifesta pe trei hectare, la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret şi exista pericolul extinderii la o pădure de fag.

Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 de metri, la 25 kilometri distanţă faţă de oraşul Băile Herculane, din care 15 kilometri drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade, potrivit ISU Caraş-Severin.

About cristian.frant

Lasă un răspuns