Prima Pagina / Banat / 39 DE SUPORTURI PENTRU PROTEJAREA CUIBURILOR DE BARZĂ VOR FI INSTALATE DE E-DISTRIBUȚIE BANAT

39 DE SUPORTURI PENTRU PROTEJAREA CUIBURILOR DE BARZĂ VOR FI INSTALATE DE E-DISTRIBUȚIE BANAT

E-Distribuţie Banat va instala anul acesta 39 de suporturi metalice pentru protejarea cuiburilor de barză aflate pe stâlpii reţelelor electrice din judeţele Timiş şi Caraş Severin. Barza albă foloseşte ca suport pentru cuib stâlpii, iar electrocutarea este una dintre ameninţările ce afectează această specie. Totodată, montarea suporturilor vizează şi confortul consumatorilor, prin prevenirea avariilor şi reducerea intervențiilor în reţea cauzate de prezenţa păsărilor și a cuiburilor.

Compania de distribuţie a instalat deja 10 suporturi de cuiburi în localităţile Soca, Brestovăț, Rovinița Mare, Percosova, Șemlacu Mare, Greoni și Rusca Teregova. Restul de 29 de suporturi vor fi instalate spre finalul anului, după încheierea perioadei de cuibărit a berzelor.

Iniţiativa face parte dintr-un proiect mai amplu al operatorului de distribuţie care vizează identificarea zonelor cu potenţial ridicat de pericol prin electrocutare pentru păsări, astfel încât companiile de distribuţie din cadrul grupului Enel să poată lua măsuri precum montarea de suporturi pentru cuiburi sau teci izolatoare pe liniile electrice atât pentru pentru protejarea păsărilor, cât şi a reţelelor.

Anul trecut, companiile Enel din România, împreună cu Societatea Ornitologică Română (SOR) au lansat o aplicaţie unică în Europa – Uite Barza – cu ajutorul căreia s-a realizat recensământul berzelor albe din ţară, dar şi o evaluare a zonelor de reţea unde sunt necesare astfel de măsuri pentru evitarea incidentelor. În urma recensământului, au fost identificate peste 1.000 de cuiburi noi de barză, cele mai multe în zona Banat: 445 în judeţul Timiş şi 253 în judeţul Arad.

Din 2010 şi până în prezent, companiile de distribuţie ale Enel în România au instalat pe stâlpii de electricitate aproape 700 de suporturi pentru cuiburile de barză şi peste 4.000 de teci electroizolante pe liniile electrice pentru protejarea păsărilor.

About editor editor

Lasă un răspuns