Prima Pagina / BĂILE HERCULANE / SMURD de 6 ani în Caraș-Severin

SMURD de 6 ani în Caraș-Severin

În 28 martie 2018, se împlinesc șase ani de la prima intervenție SMURD în Caraș-Severin.
Povestea echipajelor care de la înființare și până în prezent au intervenit în județ în peste 13.000 de cazuri și au asistat peste 13.000 de persoane, începe în data de 21 martie 2012, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al Județului Caraș-Severin unde avea loc inaugurarea, în cadru festiv, a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) Caraș-Severin, în prezența Ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, Secretarului de Stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului din cadrul MAI, Mihai Capră și a oficialităților județene.
Atunci, SMURD-ul avea în dotare 3 ambulanţe de prim ajutor calificat de tip B repartizate astfel: o ambulanţă la Detaşamentul de Pompieri Caransebeş, o ambulanţă la Secţia de Pompieri Oraviţa și o ambulanţă la Garda de Intervenţie nr. 2 Bozovici.
În dotarea SMURD se mai afla şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă de tip C, care însă nu a putut fi operaţionalizată deoarece nu s-a reușit asigurarea unei linii de gardă permanente, din lipsa personalului de specialitate (medici şi asistenţi medicali cu specialitatea în medicina de urgenţă).
În anul 2014, în urma demersurilor efectuate de către ISU Caraș-Severin, se aprobă reclasificarea ambulanţei de terapie intensivă mobilă de tip C în ambulanţă de prim ajutor calificat de tip B, iar în anul 2015 aceasta se operaţionalizează în cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa.
În anul 2015 intră în dotarea inspectoratului şi o autospecială transport personal şi victime multiple care este operaţionalizată, în acelaşi an, în cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa.
În prezent, ambulanţele SMURD şi celelalte autospeciale care au în complet modul de prim ajutor, dar fără posibilitate de transport pacient, din dotarea ISU „SEMENIC” al județului Caraș-Severin sunt deservite de 255 de paramedici.

About editor editor

Lasă un răspuns