Prima Pagina / Banat / Șase hoți și-un procuror: jaf ca-n filme la Oțelu Roșu, procurorii au prins deja făptașii

Șase hoți și-un procuror: jaf ca-n filme la Oțelu Roșu, procurorii au prins deja făptașii

Polițiștii din Hațeg au reținut 6 bărbați din Vulcan, județul Hunedoara, pentru  furt dintr-un magazin din Oțelu Roșu.

Bărbații cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială din Oțelu Roșu de unde au furat bunuri în valoare de 5000 de lei după care au părăsit orașul cu un autoturism. Polițiștii din Oțelu Roșu au cerut sprijinul structurilor de poliție din apropiere, hoții fiind prinși de către polițiștii din Hațeg.

”Ulterior polițiștii din orașul Hațeg au oprit în trafic un autoturism în care se aflau șase bărbați, iar la controlul efectuat, în interiorul autoturismului au fost identificate bunurile furate și obiecte folosite la forțarea ușilor de acces în societatea comercială. Valoare bunurilor furate este de aproximativ 5000 lei, acestea fiind recuperate și restituite părții vătămate”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

Cei șase bărbați au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.

 

 

 

About cristian.frant

Lasă un răspuns