La Căsuța Moșului și Căsuța Spiridușilor din Centrul Civic, activitățile se vor înteți din această seară. Moșul are ajutoare, doi spiriduși, care împreună cu copiii generoși vor începe să pregătească sute de cadouri pentru cei mai puțin norocoși.  În 12 decembrie a.c. am încheiat campania de colectare a jucăriilor  donate de elevii școlilor reșițene, campanie care s-a desfășurat săptămânile trecute în unitățile de învățământ din municipiu. Toate aceste jucării, după ce au fost selectate și dezinfectate, vor ajunge în casele familiilor nevoiașe și vor aduce bucurie copilașilor lor.

Tot în Centrul Civic, la Căsuța Spiridușilor, Moș Crăciun a lăsat o cutie magică unde piticii Reșiței vor putea lăsa o jucărie care va deveni și ea cadou pentru alți copii. Toți micii donatori vor fi trecuți în ”Cartea Moșului”, unde își vor putea scrie și dorințele, iar Moșul, cu siguranță, va ține cont de gestul lor altruist atunci când le va pune sub brad cadourile.

 

Leave a reply