Prima Pagina / Banat / Polițist rănit în misiune

Polițist rănit în misiune

În dimineața zilei de 5 decembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceva au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale, fiind efectuate 8 percheziții domiciliare.

 

La una dintre locuințele percheziționate, în Rădăuți, una dintre persoanele vizate a atacat și rănit, cu o sabie, pe colegul nostru, agent șef adjunct de poliți Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru acțiuni Speciale Suceava, rănindu-l foarte grav la cap și braț.

 

În acest moment, polițistul se află la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații.

 

Bărbatul în cauză a fost imobilizat, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz.

 

Acesta a fost arestat, tot într-o cauză instrumentată de Brigăda de Combatere a Criminalității Organizate Suceva, la data de 13 iulie 2016, pentru trafic de droguri, fiind ulterior pus în libertate sub control judiciar după 30 de zile, iar în octombrie 2017 a fost ridicat și controlul judiciar, de către instanța de judecată.

About editor editor

Lasă un răspuns