Prima Pagina / Banat / UVT, în clubul restrâns al membrilor titulari din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei

UVT, în clubul restrâns al membrilor titulari din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei

Legăturile puternice cu spațiul francofon, suportul oferit învățământului în limba franceză, numărul studenților străini francofoni care urmează cursurile Universității, precum și activitatea de cercetare-dezvoltare care utilizează limba franceză ca limbă de comunicare au condus la acceptarea Universității de Vest din Timișoara (UVT) în rândul membrilor titulari ai Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). În România, asociația număra la momentul depunerii candidaturii de către UVT un total de 33 de universități membre și un institut de cercetare al Academiei Române, dintre aceștia doar 12 fiind membri titulari.

 

Acceptarea UVT în rândul membrilor titulari a presupus îndeplinirea unor criterii care țin de capacitatea instituțională a Universității. Astfel, trebuie spus că UVT are patru programe de studii în limba franceză, peste 50 de parteneriate cu universități franceze, și primește în fiecare an doctoranzi francofoni cu burse AUF Eugen Ionescu. În anul academic 2016-2017, Universitatea a avut un număr de 736 de studenți străini înscriși la WUT, din care 10% erau studenți străini francofoni. Mai mult decât atât, în parteneriat cu AUF, în anul 2013, UVT a inaugurat Centre de réussite universitaire, un proiect care vizează crearea unui spațiu educațional cu resurse și facilități educaționale, echipamente tehnice de ultimă oră, pentru a moderniza predarea, a spori atractivitatea ofertei universitare francofone și pentru a spori vizibilitatea acțiunilor francofone locale.

 

Dintre beneficiile statutului de membru AUF menționăm participarea la proiecte între instituțiile membre și sprijin în vederea de pregătirii și implementării proiectelor; accesul la instrumente și resurse educaționale adaptate nevoilor și contextelor regionale, în special prin promovarea utilizării tehnologiilor informației și comunicării pentru predare și cercetare; suport în vederea dezvoltării parteneriatelor; accesul la mijloacele de comunicare aflate la dispoziția AUF în vederea promovării instituționale.

 

„Apartenența noastră la AUF ne-a adus doar beneficii. Suntem membri din 2005, iar evoluția pozitivă a fost recunoscută prin acceptarea instituției noastre în rândul membrilor titulari. Această recunoaștere va însemna și o intensificare a eforturilor în activitățile desfășurate cu partenerii noștri francofoni. Reușita este rezultatul strategiei de internaționalizare a Universității. Lucrăm pe mai multe direcții, de la atragere de studenți străini, la angajarea în proiecte de cercetare cu instituții academice puternice de peste graniță”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

 

Agence Universitaire de la Francophonie (AUF) este o asociație internațională creată acum peste 50 de ani care reunește universități, colegii, rețele universitare și centre de cercetare științifică din întreaga lume și care folosesc limba franceză., una dintre cele mai mari asociații ale instituțiilor de învățământ superior și de cercetare din lume. AUF Promovează solidaritatea activă între instituțiile membre și le sprijină în îmbunătățirea calității formării, a cercetării și a capacității de angajare a absolvenților.

 

About editor editor

Lasă un răspuns