Prima Pagina / Timiş / Universitatea de Vest din Timișoara a premiat excelența. Gala Premiilor UVT și-a desemnat laureații

Universitatea de Vest din Timișoara a premiat excelența. Gala Premiilor UVT și-a desemnat laureații

Unul dintre cele mai importante evenimente pentru mediul academic timișorean s-a desfășurat în cursul serii de ieri, 25 noiembrie. Universitatea de Vest a celebrat excelența în cadrul celei de-a III-a ediții a Galei Premiilor UVT. Instituția a oferit un număr de 10 premii membrilor comunității sale care au contribuit în mod considerabil la creșterea prestigiului național și internațional.

 

S-au acordat șase premii pentru diferite domenii ale științelor, artelor și sportului, două pentru contribuția la implementarea politicilor Universităţii și două premii pentru contribuția la creșterea prestigiului UVT în plan național și internațional.

 

Universitatea de Vest din Timișoara a conștientizat că valoarea unei instituții de învățământ constă în cei care se află la baza ei, studenți, cadre didactice, aparatul administrativ, partenerii din mediul economico-social, toți cei care simt și iubesc Universitatea. Acest lucru ne-a adus pe toți aici, în această sală, în această seară. În ultimii ani, UVT este o prezență constantă în multe clasificări naționale și internaționale, alături de mari și prestigioase universități. […] Ne onorează și ne bucură această recunoaștere. […] Toate aceste statistici sunt o agregare a unor eforturi individuale. Dacă o comunitate este puternică, este puternică și prin individualitățile ei. […] Rolul unui management instituțional este de a aduce în lumina refectoarelor, de a promova, de a aplauda, de a arăta exemple, pe aceia care prin individualitățile lor duc la dezvoltarea societății”, a spus rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

 

Laureații celei de-a treia ediții a Galei Premiilor Universității de Vest din Timișoara:

 

Premiul „Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Științele Naturii

Laureat: Prof. dr. Marius Paulescu, Facultatea de Fizică

 

Premiul „Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică

Laureat: Prof. dr. Petru Jebelean, Facultatea de Matematică și Informatică

 

Premiul „Gabriela COLŢESCU” pentru Științe Sociale și Politice

Laureat: Prof. dr. Florin Alin Sava, Facultatea de Sociologie și Psihologie

 

Premiul „Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Științe Economice

Laureat: Asist. dr. Alexandra Mercescu, Facultatea de Drept

 

Premiul „Eugen TODORAN” pentru Științe Umaniste

Laureat: Conf. dr. Ramona Malița Tanc, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

 

Premiul „Nicolae BOBOC” pentru Arte și Sport

Laureat: Lect. dr. Gabriel Mălăncioiu, Facultatea de Muzică și Teatru

 

Premiul  „Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT

Laureat: Ionela Cristina Szuromi, Facultatea de Arte și Design

 

Premiul „Sever BOCU” pentru Implicare Civică și Socială

Laureat: Valeriu Bogdan, Profesor Geografie, Liceul „Grigore Moisil”, Timișoara

 

Premiul „Studentul Anului”

Laureat: Andreea Sabaduș, Facultatea de Fizică

 

Premiul „Alumnus”

Laureat: Cosmin Contra, antrenor al echipei reprezentative de fotbal a României

 

Pentru a celebra excelența, Facultatea de Muzică și Teatru a oferit un spectacol extraordinar în care și-au dat concursul atât maeștrii, cât și discipolii acestora, programul artistic fiind susținut de către studenții și profesorii Facultății. Mai mult, trofeele sunt rezultatul unor artiști valoroși ai Facultății de Arte și Design, creatorii trofeelor conferite fiind lect. dr. Matei Gașpar și lect. dr. Dumitru Remus Rotar. Premiile poartă numele unor personalități care au marcat istoria Universității, contribuind la dezvoltarea culturii academice în partea de vest a țării.

 

Gala Premiilor UVT este despre celebrarea prezentului, viitorului dar și a trecutului. Astfel, în cadrul evenimentului au fost premiați și profesorii seniori ai Universității, pentru aportul lor în creșterea valorii academice, didactice și de cercetare în comunitate.

 

Evenimentul a reunit 600 de membri ai Universității și reprezentanți ai comunității locale.

About editor editor

Lasă un răspuns