Prima Pagina / Banat / Doi cetăţeni din Kosovo, opriţi la frontiera de sud-vest

Doi cetăţeni din Kosovo, opriţi la frontiera de sud-vest

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița au depistat doi cetăţeni din Kosovo care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde. Persoanele în cauză au fost predate autorităţilor sârbe, în baza acordului de readmisie.
În data de 10.11.2017, în jurul orei 10.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița – I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia au depistat, în autogara localității Oravița, două persoane străine care nu își justificau prezența în zonă.
Persoanele în cauză au fost duse la sediul instituţiei pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt doi bărbaţi din Kosovo, în vârstă de 23, respectiv 29 de ani. Aceştia au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp, din Serbia, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele două persoane fiind predate autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie.

About editor editor

Lasă un răspuns