Prima Pagina / Timiş / Arestați pentru comiterea mai multor infracțiuni contra patrimoniului.

Arestați pentru comiterea mai multor infracțiuni contra patrimoniului.

Polițiștii timișeni au reținut patru persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni contra patrimoniului. Cei in cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

La data de 25 octombrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, sprijiniți de cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, au identificat patru persoane, cu vârste între 25 și 30 de ani, bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la infracțiunea de furt calificat și tâlhărie.

În fapt, în cursul lunii octombrie a.c., cei în cauză ar fi pătruns, prin efracție, în 9 societăți comerciale situate pe raza județului Timiș, iar din interiorul a 7 dintre acestea ar fi sustras bani, băuturi alcoolice și produse din tutun.

De asemenea, în aceeași perioadă, bănuiții ar fi pătruns într-o societate comercială din Timișoara, iar din interior, sub amenințarea angajatului cu un cuțit, ar fi sustras bani din caseta de valori.

Prejudiciul creat prin comiterea faptelor este de aproximativ 80.000 de lei.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au ridicat de la cei în cauză, în vederea continuărilor, unelte despre care există suspiciuni că ar fi fost folosite la comiterea faptelor (baros, chei, șurubelnițe, leviere, mănuși, etc.) și 10.000 de lei.

Bănuiții au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Timiș, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.

La activități au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

About editor editor

Lasă un răspuns