Prima Pagina / Caraş-Severin / Vizita consulului Republicii Federale a Germaniei la Timișoara, în vizită la Palatul Administrativ

Vizita consulului Republicii Federale a Germaniei la Timișoara, în vizită la Palatul Administrativ

„Vineri, 1 septembrie, prefectul județului Caraș-Severin, domnul Matei Lupu, a primit la sediul Palatului Administrativ vizita consulului Republicii Federale a Germaniei la Timișoara, domnul Rolf Maruhn, aflat la final de mandat, și a domnului Ralf Krautkrämer, cel care urmează să preia această funcție.
Din delegația străină au mai făcut parte doamna Laura Grunewald, atașat cultural al Ambasadei Republicii Federale a Germaniei la București și doamna Swantje Kortemeyer, atașat economic al Ambasadei Republicii Federale a Germaniei la București.

La întâlnire au participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, domnul Ionuţ Popovici, primarul Municipiului Reşiţa, domnul Ioan Popa, şi preşedintele Formului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, domnul Erwin Josef Tigla.” declară prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu.

„Am avut, astăzi, onoarea de a avea o întrevedere,atât cu consulul Republicii Federale a Germaniei la Timișoara, Excelenţa Sa Rolf Maruhn, aflat la final de mandat,cât şi cu Excelenţa Sa Ralf Krautkrämer,cel care a preluat, de acum,această funcție, ocazie cu care am transmis faptul că instituţia pe care o reprezint este un partener corect al comunităţii germane din Caraş-Severin, pe care încercăm să o sprijinim ori de câte ori este nevoie.

Ne-am bucurat de această vizită onorantă şi am precizat că suntem deschişi, şi în continuare,la realizarea tuturor proiectelor comune şi mai ales cele legate de atragerea de investitori, o prioritate a Consiliului Judeţean, a Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, precum şi a primăriilor din judeţ.

Din delegația străină au mai făcut parte doamna Laura Grunewald, atașat cultural al Ambasadei Republicii Federale a Germaniei la București și doamna Swantje Kortemeyer, atașat economic al Ambasadei Republicii Federale a Germaniei la București.” ne spune vice-președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Mihai Popovici.

About editor editor

Lasă un răspuns