Prima Pagina / Banat / Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie de stat

Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie de stat

Nici măcar nu mai este o știre profitabilitatea Hidroelectricii, mai ales după ce interese obscure au băgat-o în insolvență iar Remus Borza și EuroInsol au reușit, în câțiva ani să o scoată din acest proces și nu numai să o redreseze ci să facă din ea cea mai profitabilă companie de stat.

Nu e un secret profitul uriaș făcut și în perioada insolvenței, fie că vorbim de 2014 sau 2015, demonstrând cât de căpușată a fost această companie când a fost băgată în insolvență. ” Situaţia dezastruoasă în care se găsea Hidroelectrica la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii, având pierderi cumulate de peste 170 milioane Euro în exerciţiile financiare 2011 – 2012, datorii de peste 1,1 miliard Euro şi o trezorerie netă negativă de 782 milioane lei, s-a datorat unui cumul de factori care au fost relevaţi de administratorul judiciar în Raportul privind cauzele şi împrejurările insolvenţei Hidroelectrica” arăta Euroinsol în martie 2017, atunci când compania reușise să iasă din insolvență.

Topul Național al Firmelor 2016 este singurul clasament al companiilor care se supune rigorilor legii si unei metodologii complexe, implementate unitar de Sistemul Camerelor de Comerț și Industrie din țara noastră. În acest top Hidroelectrica apare pe primul loc la mari companii în domeniul său de activitate.

Dar din ce face Hidroelectrica bani? Din apă. Apă  pe care o captează și o transformă în curent, energie verde așa cum este numită ea acum. Iar aici, la producția de energie, Hidroelectrica are, practic, dacă nu un monopol cel puțin o poziție dominantă, fiid singura companie de Stat care are această activitate. Sunt și câteva companii private care produc astfel de energie, iar Uniunea Europeană chiar a impus României ca până în anul 2020 să producă 20% din energia folosită prin metode regenerabile, țintă atinsă deja demult.

România este campioană la energie regenerabilă, având un relief care permite aproape toate tipurile de asemenea capacități de producție (hidro, eoliană, fotovoltaică, geotermală, atomo-nucleară). Doar că, pe capitlolul Hidro, investițiile private au fost oprite după ce Statul Român a abrogat sistemul certificatelor verzi, companii precum CEZ având un target ca 2% din energia produsă de concern să fie energie regenerabilă. Acest obiectiv a dus la preluarea TMK Hidroenergy Power de către CEZ, care planifica și alte investiții în capacități de generare de energie verde, investiții care au fost mult încetinite după ce recompensa certificatelor verzi a fost anualtă de Guvern.

Așa că, practic, Hidroelectrica nici măcar nu are concurență, singura concurență reală fiind doar grupurile de interese despre care s-a tot scris, care au băgat societatea în insolvență sau care, scrie presa acum, au scos compania pe linia de plutire.

Un lucru rămâne sigur, producția de energie hidro rămâne o indeletnicire extrem de profitabilă și de interesantă dar Statul parcă nu vrea cu nici un chip să aibă și concurenți privați, chiar dacă sunt mici, pe acest monopol pe care face legea acum!

sursa foto: http://www.hidroelectrica.ro/

About cristian.frant

Lasă un răspuns