„Dragi concetățeni,

Funcția de Primar te obliga sa ai o poziție legată, atat de viitorul comunitații pe care o conduci, cu girul concetățenilor, dar si legat de viitorul județului nostru.
La fel ca multi dintre dumneavoastra, am aflat ieri ca in ședinta de guvern s-a decis înlocuirea prefectului județului Caras-Severin, iar înlocuitor este fostul Primar al orasului Moldova Noua, Lupu Matei.
Pentru mică noastră comunitate ar trebui sa fie un motiv de bucurie, mai ales ca, pentru prima data de la Revoluție, un cetățean al orasului este numit intr-o astfel de functie.
Totuși este greu de înțeles o astfel de nominalizare, tinand cont ca nu cu mult timp in urma, acum un an, pierdea fara replica alegerile locale pentru funcția de Primar al orasului nostru in defavoarea unui candidat fara experienta politica si in fata unui partid politic aproape inexistent la nivel local.
Este greu de înțeles ca acest mesaj rezultat din alegerile din 2016 nu a fost perceput la nivelul PSD Caras Severin si numesc in aceasta poziție un candidat perdant, dintr-o generație care a reușit performață sa mai pună un buchet de flori pe mormântul demnității si verticalității poporului roman.
In calitate de Primar sunt dispus sa accept ca jocurile politice au nevoie si de astfel de momente, doar ca aceste momente dovedesc încă o dată ca ne lipsește maturitatea politica modernă, ca deocamdată nu funcționează meritocrația, nominalizările având alte criterii ascunse opiniei publice!
Dar, in calitate de Primar si mai ales de cetățean onest al acestei minunate tari, dezaprob aceasta piesa de teatru falsa si voi lupta ca viitorul copiilor noștri sa fie ferit de astfel de momente.
Totuși, pentru ca fiecare om are dreptul la a-si repara greselile trecutului, ii doresc domnului Prefect Lupu Matei multa intelepciune, putere de munca, echilibru in decizii, sa dovedească ca este reprezentantul Guvernului in teritoriu, sa urmărească binele județului nostru, sa fie un sprijin pentru toti primarii din județ si nu in ultimul rând sa facă întreaga comunitate sa fie mândra de reușitele dumnealui!
In relația cu orașul Moldova Noua imi doresc sa arate respect comunitatii si ceea ce nu a reușit sa realizeze in cei 12 ani de mandat de Primar sau eu in primul an de mandat, acum sa reușim împreuna sa punem in aplicare pentru binele comunitații care ne-a onorat cu demnitatea de Primar!
Sunt foarte multe probleme nerezolvate din perioada de mandat a domniei sale, inclusiv in relația cu Prefectura si sunt convins ca acum este momentul ca împreuna sa le remediem.” ne spune Adrian Torma, primarul orasului Moldova-Noua.

Leave a reply