Prima Pagina / Arad / Peste 144.000 de elevi, absolvenți de clasa a VIII-a susţin, luni, proba la limba română

Peste 144.000 de elevi, absolvenți de clasa a VIII-a susţin, luni, proba la limba română

UPDATE

Absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut, luni, proba la limba română, în cadrul evaluării naționale, au avut de demonstrat apartenența la genul liric a poezie „Ploaia” de Magda Isanos și de scris o compunere în care să prezinte o întâmplare dintr-o competiție sportivă. Ei au avut de rezolvat două subiecte, primul cu cerințe legate de un fragment din poezia „Ploaia” de Magda Isanos, printre care și redactarea unei compuneri în care să se motiveze apartenența la gen liric a operei. La al doilea subiect, elevii au primit un text extras dintr-o revistă, pe margina căruia au avut de răspuns la mai multe întrebări, dar și de scris o narațiune de 150-300 de cuvinte în care să se prezinte o întâmplarea reală sau imaginară din timpul unei competiții sportive.

‘”Am avut mari emoții, nu mă așteptam să pice tot genul liric, mai ales că a picat și anul trecut. Mă aștept să iau un 10 și sper să iau 10 și la matematică. Pentru admiterea la liceu, mă avantaja dacă era mai mare procentajul mediei claselor V-VIII, însă dacă mă concentrez în examen și obțin 10, nu cred că mă va dezavantaja”, a spus Irina, eleva a unei școli din București.

„Poezia a fost destul de grea, deorece structura nu a fost la fel în fiecare strofă, dar compunerea a fost imaginativă și a fost ok. Sper să iau o notă cât mai mare. Mă dezavantajează un pic faptul că acum, media claselor V-VIII contează mai puțin petru că am o medie mare. Vreau să ma dau la liceul Gheorghe Șincai, la mate-info, pentru că l-am vizitat la Noaptea Muzeelor și mi-a plăcut foarte mult cum artă, mi-au plăcut și profesorii de acolo”, a explicat Ada, 15 ani.

La fel de emoționați au fost și părinții.

„Am avut mari emoții, nu am dormit toată noapte, în continuare suntem în tensiune până o să aflăm rezultatele. Mai are o probă și scapă. Nu cred că este bine că tocmai acum a început problema asta politică. Așa cum profesorii au realizat și au stopat greva, cred puteau să aibă și ai puțină răbdare să treacă examenele. Mi-ar plăcea ca fata mea să rămână în țară și să facă tot ce îi place ei”, Ana-Maria Georgescu, mama unei eleve.

Miercuri, 21 iunie, elevii vor susține proba la matematică, urmând ca cei care aparţin minorităţilor să dea, pe 22 iunie, proba la limba maternă, anunţă Ministerul Educaţiei.

Pe 26 iunie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, urmând, ca după soluţionarea contestaţiilor, pe 30 iunie, elevii să primească rezultatele fiinale, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.

Examenul începe la ora 09.00, dar candidaţii trebuie sa fie în sălile de concurs cu cel puţin o jumătate de oră înainte şi să prezinte buletinul sau certificatul de naştere. Proba durează două ore, iar după o oră, elevul poate părăsi sala de examen.

Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. Din anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională.

Anul trecut, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, 44,05 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea evaluării naţionale au obţinut rezultate peste 5. Cele mai multe medii la simularea evaluării naţionale au fost între 5 şi 5.99 (22.422), între 6 şi 6,99 au fost 19.109 medii, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv şapte medii de 10

 

Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, luni, 19 iunie, elevii care au absolvit clasa a VIII-a vor susține prima probă din cadrul evaluării naționale, cea la limba și la literatura română, urmând ca miercuri, 21 iunie, să dea examenul la matematică.

Evaluarea națională pentru clasa a VIII-a demarează, luni, 19 iunie, cu proba scrisă la limba și literatură rămână, urmând ca miercuri, 21 iunie, absolvenții să susțină proba la matematică, iar cei care aparţin minorităţilor vor da pe 22 iunie proba la limba maternă, anunță Ministerul Educației.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, s-au înscris 144.890 de candidaţi (144.740 de candidați din seria curentă și 150 din seria anterioară). Probele vor fi organizate în 4.164 de centre.

Pe 26 iunie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, urmând, ca după soluţionarea contestaţiilor, pe 30 iunie, elevii să primească rezultatele fiinale, în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro.

Examenul începe la ora 09.00, dar candidații trebuie sa fie în sălile de concurs cu cel puțin o jumătate de oră înainte și să prezinte buletinul sau certificatul de naștere. Proba durează două ore, iar după o oră, elevul poate părăsi sala de examen.

Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. Din anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională.

Anul trecut, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, 44,05 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea evaluării naţionale au obţinut rezultate peste 5. Cele mai multe medii la simularea evaluării naţionale au fost între 5 şi 5.99 (22.422), între 6 şi 6,99 au fost 19.109 medii, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv şapte medii de 10.

În ceea ce priveşte rezultalele la evaluare naţională de anul trecut, pe discipline, reprezentanţii ministerului Educaţiei au transmis „că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezenţă – 90,71%) la proba de Limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă – 90,20%) la matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76% au reuşit să obţină note peste 5”. Potrivit rezultatelor transmise, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală – 60,57% (rată prezenţă – 90,10%), urmată de Brăila – 58,50% (rată prezenţă – 76,61%) şi Cluj – 55,33% (rată prezenţă – 91,37%). Cele mai mici note s-au înregistrat în judeţele Vaslui – 31,22%, Tulcea – 32,67%, şi Călăraşi – 33,47%. În aceste judeţe prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 90%. La nivel naţional, 73.342 de elevi (44,05%) au obţinut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale.

About cristian.frant

Lasă un răspuns