Prima Pagina / Banat / Deputatul PSD de Timiș, Matei Suciu, se dezice de acțiunile ilegale ale lui Sorin Grindeanu

Deputatul PSD de Timiș, Matei Suciu, se dezice de acțiunile ilegale ale lui Sorin Grindeanu

Deși se vorbește despre faptul că este șantajabil, incompatibil și cu posibile probleme penale, deputatul Matei Suciu nu spune nimic despre aceste acuze, dar acuză la rându-i alți colegi de partid, printr-un comunicat de presă:

”Deputatul PSD de Timiș, Matei Suciu, se dezice de acțiunile ilegale ale lui Sorin Grindeanu și anunță că va vota, alături de toți colegii parlamentari din țară, moțiunea de cenzură.

‘Sorin Grindeanu și Victor Ponta calcă în picioare opțiunea a 3.200.000 de români care au votat PSD și Programul de guvernare. Ceea ce se întâmplă acum este o lovitură de stat din partea unui grup meschin de interese care va răspunde în fața legii și în fața românilor pentru puciul din aceste zile.’

Deputatul de Timiș a mai precizat, într-o declarație de presă, că nu toți timișorenii sunt de acord cu acțiunea neconstituțională a lui Sorin Grindeanu și că cei mai mulți manifestă dispreț față de cei care îi trădează pe români, confiscându-le votul din 11 decembrie” transmite printr-un comunicat de presă deputatul PSD Matei Suciu.

Deputatul PSD Matei Suciu l-a înlocuit pe Călin Dobra  în Parlament. Acesta declară două terenuri intravilane (unul în Liebling și altul la Buchin) și un intravilan de aprox 1500 mp în Liebling. Omul mai are o casă moștenire la Buchin și două spații comerciale la Timișoara, conduce un VolksWagen Touran și a împrumutat cu 40.000 de lei PSD Timiș.
Ca senator a avut un venit anual de 65.000 de lei și mai închiriază bunuri de pe urma cărora ia anual 100.000 de lei. Iar din arendarea terenurilor agicole mai scoate aproape 22.000 de lei.
Deputatul are și o intensă activitate economică, are 10 acțiuni la SC Sumnicom SRL și deține SC Ferma Vegetal SRL. Și tot din declarația de interese aflăm că este vicepreședinte PSD Timiș.

About cristian.frant

Lasă un răspuns