Prima Pagina / Banat / La Spitalul Județean de Urgență din Reșița mor și șoarecii

La Spitalul Județean de Urgență din Reșița mor și șoarecii

spital rUn șoarece mort la spitalul din Reșița a fost găsit la Unitatea de Primiri Urgențe. Unul dintre pacienți a filmat leșul rozătoarei și a publicat imaginile pe Internet. Reprezentanții spitalului susțin că acest lucru nu face decât să demonstreze eficiența deratizării.

Imaginile au fost suprinse de un bărbat din Reșița care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, cu câteva ore înainte de trecerea în nou an. În salon a găsit cearceafuri pătate, iar, într-un colț, nu departe de paturile pacienților, era un șoarece mort.

Uluit, omul a publicat imaginile pe Internet și așa au aflat despre șoarecele mort și cei din conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița. Aceștia susțin că deratizarea a fost făcută chiar în luna decembrie 2016.

„E același salon din care s-au furat pături, salon în care stau de obicei oamenii străzii. Nu e salonul de urgență majoră. E un salon mai izolat. Deratizare se face, prin contract, de cel puțin 3 ori pe an, ultima fiind efectuată pe la jumătatea lunii decembrie. Asta și dovedește că e eficientă deratizarea pentru că șoarecii intră și mor”, a declarat, pentru Express de Banat, Violeta Florea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Reșița.

Mai mult, reprezentanții spitalului susțin că în locul în care a fost descoperit șoarecele mort se face curățenie de cel puțin trei ori pe zi, însă ușa stă în permanență deschisă, așa că pot intra oricând șoareci de pe stradă.

About cristian.frant

Lasă un răspuns