Prima Pagina / Arad / Grupul E.ON a schimbat numele distribuitorului de gaze şi electricitate de pe piaţa românească în Delgaz Grid

Grupul E.ON a schimbat numele distribuitorului de gaze şi electricitate de pe piaţa românească în Delgaz Grid

GazE.ON Distribuţie România, distribuitorul de gaze şi electricitate de pe piaţa românească al grupului german E.ON, funcţionează de la 1 ianuarie 2017 sub o nouă denumire, Delgaz Grid, după ce a trecut printr-un proces de rebranding care a presupus crearea şi promovarea unei noi identităţi vizuale, a anunţat marţi compania.

Schimbarea denumirii a avut în vedere respectarea cerinţelor legislaţiei interne şi a celei comunitare care impune companiilor integrate din sectorul energiei să aplice o separare clară, inclusiv la nivel de identitate vizuală, între operaţiunile de furnizare şi cele de distribuţie, astfel încât să fie evitată orice confuzie între aceste activităţi din perspectiva consumatorului, precizează compania.

Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale de 21.600 km şi o reţea de electricitate de peste 81.000 km şi are 3,1 milioane de clienţi în judeţele din partea de nord a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău).

De altfel, şi ceilalţi distribuitori de pe piaţa românească au anunţat măsuri similare. CEZ Distribuţie a anunţat marţi că îşi schimbă denumirea în Distribuţie Oltenia.

La sfârşitul lunii decembrie, Electrica a anunţat că cele trei filiale de distribuţie a energiei electrice din cadrul grupului Electrica, care operează în zonele Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud, îşi schimbă denumirile.

De asemenea, toate companiile de distribuţie ale grupului energetic italian Enel în România au adoptat denumirea E-Distribuţie, după ce Enel Distribuţie Banat şi Enel Distribuţie Dobrogea şi-au schimbat numele în E- Distribuţie Banat şi, respectiv, E-Distribuţie Dobrogea. E-Distribuţie Muntenia a fost prima companie de distribuţie a Enel din România care a adoptat, recent, noul nume.

Separarea entităţilor are loc în contextul în care 2017 este anul în care va avea loc liberalizarea completă a pieţei energiei electrice pentru consumatorii casnici.

Calendarul stabilit în 2012 prevede liberalizarea completă a preţurilor de la 31 decembrie 2017, în condiţiile în care, de la 1 ianuarie 2017, 80% din preţul de pe facturile consumatorilor casnici provine din piaţa liberă şi 20% este preţ reglementat de ANRE.

Potrivit calendarului, ponderea energiei din piaţa liberă va ajunge la 90% de la 1 iulie.

Liberalizarea preţurilor reprezintă o oportunitate pentru jucătorii care vor să intre pe o piaţă dominată în prezent de patru companii, care deţin cele opt distribuţii regionale de electricitate: Electrica (Muntenia Nord, Transilvania Sud şi Transilvania Nord), Enel (Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea), E.ON (Moldova) şi CEZ (Oltenia).

About cristian.frant

Lasă un răspuns