Prima Pagina / Banat / 300 de elevi şi cadre didactice, în marş la Oraviţa de Ziua Naţională Fără Tutun

300 de elevi şi cadre didactice, în marş la Oraviţa de Ziua Naţională Fără Tutun

ziua-nationala-fara-tutun-oravitaZiua Naţională fără Tutun a fost marcată, joi, la Oraviţa, printr-un ‘Marş Antitutun’, la care au participat circa 300 de elevi, cadre didactice şi părinţi şi prin sesiuni de informare şi conştientizare în mediul şcolar, cu privire la riscurile consumului de tutun şi droguri.

‘Ne-am bucurat că, şi în acest an, la Marşul Antitutun au participat atât de mulţi copii. Marşul s-a desfăşurat pe traseul Şcoala Gimnazială Romul Ladea – Zona Gării. Alături de elevi de gimnaziu şi de liceu au fost prezente şi cadre didactice, dar şi părinţi. Copiii au atras atenţia, în acest fel, că vor să trăiască într-un mediu curat, într-un mediu sănătos. Cu această ocazie, în Zona Gării din Oraviţa a fost amenajat şi un punct de informare, unde voluntari antidrog, împreună cu specialiştii CPECA Caraş-Severin au oferit informaţii cu privire la riscul consumului de tutun şi droguri şi au fost distribuite materiale informative antidrog’, a declarat subcomisar de poliţie Sorin Andriţoi, coordonator CPECA din Caraş-Severin.

Pentru a marca Ziua Naţională fără Tutun, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Romul Ladea, Liceul Teoretic General Dragalina, Liceul Tehnologic Mihai Novac din Oraviţa, I.P.J. Caraş-Severin, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin au realizat activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familie şi comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber, de formare de abilităţi în scopul creşterii factorilor de protecţie şi scăderii influenţei factorilor de risc.

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. Agenţia Naţională Antidrog, prin intermediul centrelor teritoriale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă. AGERPRES

About cristian.frant

Lasă un răspuns