Prima Pagina / Banat / ALERTĂ! Accident de tren în Timiş

ALERTĂ! Accident de tren în Timiş

Tren deraiat Valea TimisuluiUPDATE 2

Patru persoane au fost rănite într-un accident feroviar care a avut loc duminică seara, la pasajul dintre localităţile Pesac şi Şandra, ISU Banat intervenind pentru descarcerarea lor, iar trei ambulanţe au transportat victimele la spital.

‘La faţa locului s-au deplasat o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, două ambulanţe SAJ, un ofiţer şi nouă subofiţeri din partea staţiei de pompieri Sânnicolau Mare’, a anunţat ISU Banat printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

La sosirea echipajelor la faţa locului s-a constatat că în accident erau implicate patru persoane, dintre care una a necesitat descarcerare, două au prezentat traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, una prezenta fracturi deschise la nivelul membrelor, iar cea de-a patra prezenta traumatisme la torace şi pe corp. Acestea au fost preluate de echipajele de prim-ajutor prezente la faţa locului şi au fost transportate la spital.

Circulaţia a fost reluată, după degajarea şoselei. AGERPRES/(AS – autor: Otilia Halunga) www.agerpres.ro

UPDATE

Jurnaliştii de la tion.ro reuşesc să comunice primele informaţii: „Din primele informații, șoferul de 30 de ani se îndrepta spre Timișoara, însă la ieșirea din Lovrin nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată și a fost lovit de un tren personal. În urma impactului, autoturismul, un Volkswagen, a fost distrus, iar șoferul și alți trei pasageri au fost răniți.

La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de pompieri și ambulanță. Răniții au fost preluați de medici și transportați de urgență la spital.

Circulația feroviară a fost blocată zeci de minute, iar cea rutieră a fost îngreunată pe DN 6, în urma accidentului.

Polițiștii au început o anchetă și urmează să stabilească cu exactitate cauzele accidentului” scriu cei de la tion.ro.

Un ACCIDENT FERIOVIAR,INTRE LOC.SANDRA SI PESAC a fost anunţat de către ISU Banat. Este vorba despre un TREN PERSONAL care ar fi intrat în coleziune CU o MASINA.

 

VOM REVENI!

About cristian.frant

Lasă un răspuns