Prima Pagina / BĂILE HERCULANE / Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală; prejudiciul – peste 3,5 milioane de lei

Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală; prejudiciul – peste 3,5 milioane de lei

mascati descinderiPoliţiştii efectuează, joi dimineaţă, 27 de percheziţii în Timiş, Caraş-Severin şi Braşov la persoane suspectate că, în complicitate cu reprezentanţii mai multor societăţi comerciale, ar fi produs bugetului de stat, prin evaziune fiscală, un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Conform unui comunicat de presă al IGPR, în perioada 2010-2013, trei persoane, administratori şi contabili ai unei societăţi comerciale din Timişoara, în complicitate cu reprezentanţii legali de la 89 de firme, ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, constând în eludarea obligaţiilor fiscale, bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în care sunt angrenate aceste societăţi comerciale controlate de către ei, în mod direct sau prin persoane interpuse.

Aceştia ar fi emis, în numele unei societăţi comerciale, mai multe facturi fiscale, care ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmelor controlate sau cu reprezentanţii cărora aveau o înţelegere.

„Facturile erau emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând o varietate mare de cheltuieli cu achiziţia şi livrarea de diverse materiale, cum ar fi: pulberi incendiu, stingătoare, materiale de construcţii, gherete, cameră supraveghere, pantaloni, cizme, salopete, uşă intrare, zahăr, făină, detergent, obiecte de papetărie (în funcţie de obiectul de activitate al societăţii care îşi înregistrează în contabilitate aceste facturi), precum şi prestarea de servicii, cum ar fi: instalaţii sanitare, electrice, reparaţii şi amenajări interioare, curăţenie sediu, service IT, consiliere fonduri nerambursabile, pentru care au diminuat artificial impozitul pe profit şi TVA”, arată IGPR.

Prin aceste operaţiuni fictive, există suspiciuni că bugetul general consolidat a fost prejudiciat cu 3.574.657 de lei.

Contravaloarea acestor facturi fiscale ar fi fost achitată, în cea mai mare parte, prin chitanţe fiscale, întrucât valoarea facturilor nu depăşea 5.000 de lei.

La percheziţii, desfăşurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, participă şi poliţişti de la inspectoratele de poliţie judeţene Caraş-Severin, Braşov şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.







About cristian.frant

Lasă un răspuns