Prima Pagina / BOCŞA / Campanie inedită de mobilizare pentru curățenie a Primăriei Bocșa

Campanie inedită de mobilizare pentru curățenie a Primăriei Bocșa

eugen cismaneantu Primarul Eugen Cismăneanțu a trims o scrisoare deschisă tuturor cetățenilor din Bocșa prin intermediul căreia încearcă să-i mobilizeze pe locuitorii orașului să ajute Primăria în efortul de a realiza curățenia de primăvară impecabil.

Iată conținutul scrisorii: ”

Stimate Cetățean al orașului Bocșa,

         Primăria orașului Bocșa acordă o atenție deosebită ridicării nivelului de civilizație din zona în care locuiți. Reamintim câteva acțiuni în acest sens : realizarea împrejmuirii școlii din cartierul Nufărul (zona MFA), finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii stradale în Bocșa Română, incluzând cartierul Nufărul, investiții la Liceul Teoretic Tata Oancea (acoperiș, centrală termică, termopane, reabilitare fațadă), înlocuirea acoperișului și centrală termică la Liceul Tehnologic ”Constantin Lucaci”, investiții la Școala Gimnazială nr.1 Bocșa Română (acoperiș, fațade, centrale termice), reparații capitale la Grădinița P.N.1 din Bocșa Română (centrala termică, fațade), împrejmuire teren sport și reparații acoperiș și fațadă  la Școala Gimnazială nr.2 – cartier Măgura, finalizarea lucrărilor la cele două parcuri – parcul din zona Cornel Zuiac (cartier Nufărul-MFA)  și parcul din Bocșa Montană – zona Podu Mare, finalizarea demersurilor pentru noua grădiniță (zona Nufărul-MFA), înființarea unei piețe volante (zona Nufărul-MFA), demararea lucrărilor în vederea sistematizării zonei din fața cartierului Nufărul, amenajarea zonei Velicseck din Bocșa Montană.

De aceea, având în vedere nevoile din orașul nostru,ținând cont de interesul majorității cetățenilor de a contribui la înfumusețarea locului unde trăiesc, am decis ca  perioada 30.03-04.04.2015 să fie declarată Săptămâna curățeniei, sub deviza ”Am grijă  de cartierul meu , deci exist”.

În această perioadă vom interveni în cateva zone din oraș având ca obiective – curățarea și refacerea spațiilor dintre blocuri și crearea unui ambient care să fie integrat cu investițiile executate deja. Se vor executa lucrări de curățare deponeuri, nivelări ,completat cu pământ în unele zone etc. Vor  participa elevi de la toate școlile din orașul nostru, angajați ai SPGC, beneficiari al legii 416 cât și CETĂȚENII DIN ZONELE RESPECTIVE și voluntari.

 

         Programul de lucru:

Luni-Miercuri 30.03.-01.04.-cartier Nufărul (zona MFA) orele 9-18

         Joi-Sâmbătă  02.04.-04.04.-zona Aleea Trandafirilor și Victoriei orele 9-18

     Stimate Cetățean al orașului Bocșa, nu uita că este cartierul tău și că împreună avem datoria și resposabilitatea pentru întreținerea lui.

      Înainte de sfintele sărbători de paști să dăm dovadă de spirit civic, să demonstrăm împreună că suntem oameni demni de secolul 21.

      Pentru orice problemă legată de aceasta acțiune rugăm a ne contacta la numerele de telefon :                            0748034604 – director SPGC  Gheorghe Mischie și  0757527072 – inspector Marius Ebenspanger, Serviciul Urbanism al primăriei Bocșa.

      Dragi bocșeni, doar împreună putem face din orașul nostru un oraș mai frumos, mai curat, mai civilizat!

 

 

PRIMAR

 

Ec. GABRIEL EUGEN CISMĂNEANȚU”

About cristian.frant

One comment

Lasă un răspuns