Prima Pagina / Caraş-Severin / DNA-ul chemat la Primăria Moldova Nouă, consilierii locali acuză presiuni pentru ilegalități

DNA-ul chemat la Primăria Moldova Nouă, consilierii locali acuză presiuni pentru ilegalități

verzii la raport eugen baleanuEugen Băleanu, președintele Partidului Verde Moldova Nouă, a organizat astăzi o conferință de presă în urma ședinței de Consiliu Local de la Moldova Nouă în care, pentru a doua oară, a fost respins proiectul de hotărâre privind Bugetul pe 2015 dar și Execuția Bugetului pe anul 2014. ”Acum 30 de zile a fost respins pe baza unor probleme foarte grave. În ceea ce privește execuția bugetară pentru 2014 în tot anul trecut CL nu a făcut altceva decât să voteze rectificările bugetare și alte proiecte foarte importante, cum sunt: 500 de lei pentru porumbei, 2.000 de lei pentru balul bobocilor. În rest, nici o altă investiție nu a trecut prin CL, noi aflând de ele din presă. Toate au fost făcute prin încredințare directă. A încredința direct o lucrare e una, a evita dezbaterea lor în CL e alta. Ne-am trezit că pentru un singur cont, investiții, a trebuit să ridic mâna pentru sume uriașe, care au fost cheltuite fără să fie trecute prin consiliul local. Voi ați vota azi cu ochii închiși niște bani cheltuiți de alții” a explicat consilierul local și președintele de ședință Eugen Băleanu.

”Azi mă trezesc hulit de opinia publică că din cauza mea nu se iau salariile. Eu nu pot vota astfel de acte! Am sesizat DNA cu privire la cheltuielile proaste și voi sesiza și cu privire la presiunile care se fac asupra noastră. Astăzi dacă nu era presa la ședință, ne-ar fi alergat prin sală. Nu vrea să recunosacă că ceea ce a făcut el sunt ilegalități, vine cu presiune publică împotriva noastră. Firmele alea de scrieți că sunt cercetate la Pojejena fac legea în Primăria Moldova Nouă, primesc bani!” a mai spus Băleanu.

Președintele PV Moldova Nouă spune că schimbările de la conducerea PNL Moldova Nouă au dus la o sită mai puternică și nu mai votează cu ochii închiși proiectele, dar cât a funcționat USL-ul s-a votat pe bandă rulantă.

 

Și copreședintele PNL Moldova Noua, Adrian Torma, a emis un comunicat de presă pe această temă:

”In urma acuzatiilor aduse in presa si in mediul online de catre primarul Lupu Matei, ne simtim obligati sa va prezentam situatia reala si nu ceea ce, cu lipsa de respect la adresa cetatenilor, afirma edilul.

Executia bugetara pe anul 2014 nu poate fi votata datorita faptului ca este incompleta din punctul de vedere al documentelor, la baza ei stand doar niste fotocopii, lipsind notele de fundamentare si documentatiile tehnice de specialitate. Din aceste motive, noi nu avem o imagine transparenta despre cum s-a cheltuit bugetul pe anul 2014. Toate sumele au fost directionate catre firmele de casa, fara a se organiza licitatii sau fara a fi intocmite proiecte de hotarari de consiliu care sa fie supuse votului consilierilor locali.

Din bugetul anului 2014 a ramas un excedent de 1,280,000 lei, suma pe care noi, reprezentantii PNL Moldova Noua ne dorim sa fie alocata catre proiecte concrete cum ar fi:

  • Incalzirea corpului claselor a IX – a XII –a a Liceului Industrial ”Clisura Dunarii” Moldova Noua;
  • Dotarea cu aparatura de specialitate a cabinetelor scolare din acelasi liceu;
  • Alocarea unui buget asumat catre Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Noua care este in constructie de peste 15 ani;
  • Utilarea spitalului orasanesc cu materialele necesare functionarii la nivel european;
  • Redeschiderea unui cinematograf in Moldova Noua;
  • Directionarea unor sume concrete catre finalizarea Planului Urbanistic General (Moldova Noua nu are PUG, din aceste motiv investitorii nu stiu de unde pot achizitiona terenuri in Moldova Noua);
  • Alocarea unor sume pentru asfaltarea drumurilor din Moldova Noua, Macesti si Moldovita;
  • Realizarea unui parc industrial in Moldova Noua, fapt ce ar putea aduce investitori noi in zona.

Vrem sa atentionam cetatenii din Moldova Noua ca nevotarea bugetului pe anul 2015 nu va afecta nici un angajat din subordinea Primariei. Drepturile salariale vor fi incasate asa cum au fost deja primite in luna Ianuarie. Pe aceasta cale, solicitam oficial o intalnire cu administratia locala in data de 6 Martie 2015, ora 11:00, in sala de sedinta a Consiliului Local. In concluzie, sustinem ca bugetul local pe 2015 trebuie sa fie unul transparent si doar in interesul comunitatii”.

About cristian.frant

Lasă un răspuns