Tudor Ruja 3La începutul liceului, acum mai bine de un an, pe vremea când mai toţi elevii îşi îndreptau atenţia la câte ceva sau cineva, a mers prima dată la handbal la îndemnul tatălui său, acesta cunoscând-o pe una dintre doamnele profesoare: ,, Du-te copile la antrenamente şi nu mă fă de ruşine ‘’ ! E o propoziţie pe care Tudor mi-o repetă cu mândrie. L-am cunoscut pe Tudor în primăvara acestui 2014, la un Turneu de Handbal organizat la Reşiţa, în sala de sport a Liceului ,,Traian Vuia’’. Făcusem câteva poze şi-am scris la acea vreme despre handbalul de la ,,Traian Vuia’’. Un puşti super simpatic, cu o educaţie aleasă. Mi-am dat seama încă de atunci că e ,,altfel’’.
R: Bine ai revenit la Reşiţa Tudor !
Tudor: Vă mulţumesc frumos. Mulţumesc şi pentru vorbele frumoase pe care le-aţi scris despre mine şi despre echipa noastră a liceului, LPS Liceul Militar „Mihai Viteazu“ din Alba Iulia.
R: Dar ştiu la ce liceu şi cum se numeşte acesta eşti, nu trebuie să-mi spui…
Tudor: Este o onoare pentru mine să învăţ la acest prestigios liceu din oraşul Alba Iulia, de asta ori de câte ori am ocazia, nu prescurtez sau nu abreviez numele liceului la care sunt înscris.
R: Ce cauţi în tribune? Ai venit la Reşiţa ca simplu spectator, sau însoţitor al colegilor tăi? Parcă echipa din Alba Iulia joacă în primul meci cu echipa gazdelor de la ,,Traian Vuia’’ Reşiţa, nu?
Tudor: Ah ! Nicidecum, nea’ Dane, dar suntem în lot mai mulţi juniori II şi conform regulamentului… Eu stau primul că aşa a decis doamna. Nu e cu nici o supărare, eu când sunt solicitat intru şi-mi fac treaba.
R: Tot doamna Gabriela Nariţa vă pregăteşte echipa?
Tudor: Din fericire, da ! Doamna profesoară este unul dintre cei mai buni antrenori de handbal pe care i-am văzut eu antrenând. N-am văzut mulţi, nu cunosc foarte mulţi antrenori, doar ce-i văd pe la televizor sau prin sălile pe unde mergem să participăm la turnee de juniori, dar vă spun sincer, sunt deja foarte mândru că am renunţat la fotbal şi am ales handbalul…
R: Cum ai renunţat la fotbal? E sportul pe care mai toţi băieţii vor să-l practice.
Tudor: Am jucat şi eu vreo 8 ani de zile fotbal. E un sport frumos. Odată cu începerea liceului, am intrat şi într-o sală de handbal, altfel decât ca şi spectator.
R: Stai. Tu când eşti născut?
Tudor: M-am născut în Alba Iulia, pe 26 iunie 1998.
R: Şi cum te-ai apucat de handbal?
Tudor: Am o poveste tare frumoasă, doar să aveţi timp pentru a o asculta.
R: Pentru poveşti frumoase, îmi fac timp Tudore, mai ales să ascult poveşti de la un puşti ca tine.
Tudor: Vă mulţumesc, nea’ Dane. La început, sincer sa fiu, mergeam din obligaţie pentru tatăl meu…
R: Adică?
Tudor: Vi-am spus că e o poveste frumoasă şi cred eu că e interesantă (îmi zâmbeşte). Păi o cunoştea pe doamna profesoară şi mă trimitea spunându-mi: ,,Du-te copile la antrenamente şi nu mă fă de ruşine’’! Am practicat fotbalul 8 ani şi sincer să fiu imi pare foarte rău că nu am descoperit tainele handbalului mai repede. Oricum nici acum nu e târziu, am văzut acest lucru când, doar după vreo 7-8 luni de zile am ajuns să mă „bat” cu colegii mei de echipă, pentru postul de titular. Am început să joc şi la juniori I, eu fiind doar junior II.

Tudor Ruja 5
R: E de muncă bănuiesc…
Tudor: A fost ceva extraordinar ca după aşa puţin timp să am ocazia să joc la o grupă mai mare. Sigur că e de muncă, sunt antrenamente şi antrenamente, de la pregătirea fizică, pregătirea tactică. Dacă nu ai capul la ceea ce încearcă doamna să transmită, degeaba mergi în sală la antrenamente. Eu jucând şi la juniori I, pe mine mă ajută foarte mult. Atunci când reveneam să joc în echipa juniorilor II, pentru că încă junior II sunt, experienţa acumulată acolo cu cei mai mari e benefică. La juniori I, ritmul de joc e mai intens, ori asta nu poate decât să mă ajute.
R: Te întrerup, cu cine ai început handbalul ?
Tudor: Am început ca un adevărat amator-începător, si fără ajutorul doamnelor profesoare, Gabriela Nariţa si Lilianei Coman n-aş fi ajuns aici. Dânsele m-au învaţat la început elementele de baza ale acestui sport. Mi se păreau toate caudate, erau pentru mine lucruri noi, toate, toate. Este o mare diferenţă de la a lovi mingea cu piciorul, la tot ceea ce se întâmplă în handbal. Sunt două sporturi total diferite. Sunt două chesti totuşi care le au în comun. Ambele sunt sporturi, şi ambele se practică în echipă (îmi zâmbeşte).
R: Şi pe ce post joci, asta dacă şi-a fost cumva desemnat unul anume?
Tudor: La început am jucat extremă stângă. Dar doamnă profesoară Gabriela Nariţa m-a văzut probabil că muncesc mult la antrenamente şi ,,m-a aruncat’’ în centru… Tata şi cele două doamne profesoare au încredere în mine, eu nu fac altceva decât mă pregătesc să nu-i dezamagesc.
R: Frumoasă poveste ! Să revenim la ziua de azi. Ce speri ?
Tudor: Sper să pot face un viitor din şi în sportul acesta. Am văzut că se poate, şi cu multă muncă, ştiu că pot ajunge departe. Sper doar să am şansa şi ocazia de a putea practica în continuare acest sport frumos pe nume „handbal”.
R: Mulţumesc mult Tudor pentru aceste cuvinte, eu îţi doresc tot binele din lume şi să ajungi acolo ,,sus’’ să ne bucuri cu reuşitele tale.
Tudor: Mulţumesc nea’ Dane şi o să vedeţi că o să reuşesc, n-am să vă dezamegesc. Mulţumesc pentru încredere şi dacă-mi permiteţi, pentru prietenie !
R: Cu siguranţă DA !!!
L-am lăsat pe Tudor să privească din tribune partida pe care colegii lui urmau să o joace în compania juniorilor I de la Liceul ,,Traian Vuia’’ din Reşiţa…

Dan-Alioşa Ulici

Comments

Leave a reply