Prima Pagina / Arad / Doi români au forţat controlul de frontieră, rănind doi poliţişti

Doi români au forţat controlul de frontieră, rănind doi poliţişti

politia de frontieraDoi cetăţeni români sunt căutaţi de autorităţile maghiare după ce au forţat ieşirea din ţară prin PTF Nădlac, lovind cu maşina un poliţist de frontieră român şi unul maghiar care le efectuau controlul de frontieră.

‘Cel în cauză, cetăţeanul român Gheorghiţă F., în vârstă de 39 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Galaţi, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak pentru a ieşi din ţară, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Italia. În autoturism mai călătorea ca şi pasager şi cetăţeanul român Ovidiu F., în vârstă de 30 ani’, a declarat, comisarul şef, Daniel Iancu.

Imediat după ce au prezentat actele de identitate, şoferul maşinii a demarat în trombă spre statul vecin, lovindu-i pe cei doi poliţişti de frontieră. În urma verificărilor pe numele lui Gheorghiţă F., şoferul autoturismului, era emisă o alertă de către Interpol, acesta fiind căutat în vederea arestării şi extrădării în Elveţia.

‘Poliţistul de frontieră maghiar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar poliţistul de frontieră român rănit a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru investigaţii, unde a fost diagnosticat cu politraumatism prin agresiune, în prezent acesta aflându-se în afara oricărui pericol’, a adăugat purtătorul de cuvânt al STPF Arad.

 

Poliţişti de frontieră au alertat autorităţile din Ungaria pentru a lua măsurile necesare pentru reţinerea celor doi cetăţeni români.La scurt timp, autorităţile maghiare au informat că au găsit autoturismul în cauză la doar un kilometru de PTF Nădlac.

Cei doi cetăţeni români, Ovidiu F. şi Gheorghiţă F., sunt în continuare căutati pe teritoriul statului vecin, cercetările continuând în vederea luării măsurilor legale ce se impun.AGERPRES

About Silvia

Lasă un răspuns