Prima Pagina / Banat / Copiii din centrele sociale ale Reşiţei sărbătoresc Ziua copilului

Copiii din centrele sociale ale Reşiţei sărbătoresc Ziua copilului

În apropierea Zilei Internaționale a Copilului, centrele sociale din cadrul Primăriei Municipiului Reșița marchează evenimentul printr-o serie de activități.

Astăzi, beneficiarii Centrului de Zi “ABC” au pregătit un scurt moment artistic, ce a avut ca temă dansul popular tradițional. Cu această ocazie, copiii, costumați în port popular, au dansat o horă tradițională bănățeană și o suită de câmpie în pas de ardeleană, acompaniați de membrii orchestrei de muzică populară ai Ansamblului “Bârzava” al Primăriei municipiului Reșița.

Tot astăzi copiii de la Centrul de Zi “Maria” au organizat o serbare dedicată Zilei Internaționale a Copilului. La final, toți copiii din aceste centre şi de la cele trei creșe din municipiu au primit dulciuri, oferite din partea Primăriei municipiului Reșița şi a beneficiarelor Centrului de Servicii de Asistență Socială pentru Persoane Vârstnice.

Mâine, 29 mai, de la ora 16:00, pe stadionul Mircea Chivu din Valea Domanului, va avea loc o competiție sportivă -Cupa Centrelor de Zi. La cea de-a 4-a ediție vor participa copiii beneficiari ai Centrelor de Zi din municipiul Reșița (Centrul de Zi “Maria”, Centrul de Zi “ABC”, Centrul de Zi “Humanitas ProDeo”, Centrul de Zi “Pentru Fiecare Copil o Familie”, Centrul de Zi “Copiii lui Isus” și Organizaţia “Salvați Copiii”). Cu acest prilej vor fi susținute următoarele probe: fotbal băieți, ștafetă fete și băieți, atletism viteză fete şi atletism viteză băieți.

Acțiunile sunt menite să bucure sufletele copiilor proveniți din familii defavorizate și cu o situație financiară precară, de pe raza municipiului Reșița, cât și copiilor din cadrul celor trei creșe.

 

 

About editor editor

Lasă un răspuns