Prima Pagina / Vest / Valută sau escrocherie pe naivitatea noastră???

Valută sau escrocherie pe naivitatea noastră???

baniTot mai mulți cetățeni se plâng de faptul că au fost înșelați de ,,escrocii de la colțul străzii,, ce vând şi cumpără valută.  E greu de crezut că persoanele care practică schimbul ilegal de valută sunt de bună credinţă. Reprezentații poliției avertizează cetățenii că aceștia trebuie să înțeleagă că pentru a obține venituri uriaşe prin eludarea taxelor prevăzute de lege aceste persoane recurg cel mai adesea la înșelătorie iar scenariile nu sunt deloc unele complexe sau complicate:

– Iată o metodă devenită clasică: se ia valuta cetăţeanului, se numără suma echivalentă în lei, se pune în pachet, apoi sub pretextul renumărării ori a apariţiei în zonă a unui poliţist, într-un moment de neatenţie se înlocuieşte cu un pachet în care doar prima şi ultima bancnotă sunt autentice, restul fiind maculatură. Această metodă poate fi aplicată şi pentru obiecte mici şi valoroase, gen telefoane mobile.

Dar de cele mai multe ori aceste persoane abordează cetăţeni în preajma unităţilor bancare oferindu-le, într-un mod agitat ca şi când e o ofertă de nerefuzat, un curs valutar mult peste cel oficial, iar în această grabă şi agitaţie pe care o provoacă „valutistul”, cetăţeanul cade în capcană şi realizează ce scump l-a costat „oferta” când este mult prea târziu.

– O altă situaţie este aceea în care, tot pe fondul stării de agitaţie şi de grabă induse de escroc, pe motiv că „apare poliţia”, cetăţeanul realizează prea târziu că a primit mai puţini bani decât a fost înţelegerea deşi atunci când s-au numărat banii sumele păreau corecte.

Pe de altă parte legea prevede sancționarea cu amendă contravenţională (în cuantum de până la 1.500 lei) a celor care practică schimbul ilegal de valută, iar efectuarea schimbului ilegal de valută în mod repetat constituie infracțiune de evaziune fiscală şi se pedepsește cu închisoarea. De asemenea sumele de bani care au servit la săvârșirea contravenției se confiscă şi se valorifică conform legii.

Cu toate aceste recomandări oferite poliția  recomandă să efectuați schimburile de valută cu respectarea prevederilor legale în vigoare, numai la unităţile bancare şi casele de schimb valutar autorizate. În acest fel eliminaţi riscul de a deveni victime ale unei infracţiuni şi evitaţi să deveniţi părtaşi ai evaziunii fiscale!

 

  •  

About editor editor

Lasă un răspuns