Prima Pagina / Banat / Radarele la datorie…

Radarele la datorie…

alcooltestȘoferii care se vor urca la volan astăzi, trebuie să știe că polițiștii rutieri din județul Caraş-Severin sunt la datorie pe șosele și în a doua zi de Paște. Din cauza faptului că numărul accidentelor din acest an este în creștere și tot mai mulți șoferi nu mai țin cont de sfaturile polițiștilor, de a nu conduce sub influența alcoolului, radarele vor fi prezente pe drumurile cu risc ridicat de producere a accidentelor şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulației, prevenirii accidentelor rutiere şi ambuteiajelor, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru:

Polițiștii reamintesc conducătorilor auto, care au consumat băuturi alcoolice, că dacă sunt prinși riscă închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

About editor editor

Lasă un răspuns