Prima Pagina / Arad / Arad: Voluntari din Italia, Spania şi Portugalia pentru întrajutorarea tinerilor internaţi în spitale

Arad: Voluntari din Italia, Spania şi Portugalia pentru întrajutorarea tinerilor internaţi în spitale

tineret in actiuneDoisprezece voluntari din Italia, Spania şi Portugalia vor veni în România, în două oraşe din vestul ţării, Arad şi Lipova, unde vor desfăşura o serie de activităţi ce vizează dezvoltarea în rândul tinerilor a competenţelor de bază în acordarea primului ajutor, dezvoltarea abilităţilor sociale a tinerilor internaţi în spitale, dar şi promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin implicarea în activităţi sportive.

Cei doisprezece voluntari vor veni în România în cadrul a două stagii de câte cinci luni, începând cu 6 aprilie 2014 şi respectiv 1 septembrie 2014, în cadrul unui proiect derulat de Asociaţia Educatio din Arad, finanţat prin Programul Tineret în Acţiune – Serviciul European de Voluntariat.

‘Obiectivele proiectului sunt facilitarea de experienţe de învăţare non- formale pentru voluntari, dezvoltarea în rândul tinerilor a competenţelor de bază în acordarea primului ajutor şi a unui stil de viaţă sănătos, prin implicarea în activităţi sportive şi, de asemenea, activităţi în aer liber, dezvoltarea abilităţilor sociale/interpersonale/interculturale a tinerilor internaţi în spital cu probleme de sănătate, din comunităţile gazdă din Romania. Totodată, se are în vedere şi creşterea interesului tinerilor în ceea ce priveşte practica de voluntariat în favoarea persoanelor care au dificultăţi de sănătate’, a declarat luni Glad Varga preşedintele Asociaţiei.

Potrivit sursei citate, activităţile celor două stagii de voluntariat vor include: ateliere pentru acordarea primului ajutor, adresate tinerilor, ateliere boardgames şi workshopuri în cadrul cărora se vor putea învăţa limbile italiană, spaniolă şi portugheză în spitale.

‘Gama de acţiuni derulate mai cuprinde de asemenea, activităţi sportive şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos în rândul tinerilor, respectiv activităţi de administrare a Centrului Judeţean de Voluntariat – Filiala Lipova şi a Centrului Judeţean de Voluntariat – Filiala Arad’. a adăugat Glad Varga. AGERPRES

About admin

Lasă un răspuns