dr pavel chirilaSarea iodată, un element atât de comun și de prezent în bucătăria fiecăruia dintre noi, încât puțini sunt cei care se gândesc dacă aceasta este o alegere sănătoasă pentru organismul nostru sau ar trebui să ne dea de gândit.
Din 2002, printr-o Hotărâre de Guvern (HG 568/2002) s-a impus în România că toată sarea din comerț să fie iodată si s-a interzis comercializarea sării neiodate, mai clar, să înțeleagă tot românul, suntem privați de dreptul la opțiune fiind obligați să consumăm exclusiv sare iodata, fie direct, fie prin orice aliment procesat in Romania, iar efectele secundare ale acestei măsuri nu au fost explicate sau mediatizate corect. Puțini dintre români sunt conștienți de pericolul consumării în exces al sării iodate și poate că pare mult spus ”în exces”, dar este verosimil deoarece ingerăm sare iodată mai mult decât ”putem duce”.
Datorita sării iodate, iodul a ajuns practic peste tot și, ceea ce este cel mai grav, de fapt, ajunge să fie consumat in exces prin produse de panificatie si patiserie, carne și preparate din carne, lactate, pentru că și animalelor tot sare iodata li se dă. De fapt, suntem supra iodați prin mai toate produsele industriei alimentare.
Dar să vedem care sunt efectele negative asupra sănătății, formulate de specialiți printre care se numără și prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, șeful Institutului de Cercetări Alimentare ori cunoscutul prof. dr. Pavel Chirilă care a scris nenumărate articole și tratate despre pericolul sării iodate asupra sănătății românilor. În ultimii ani numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat iar numărul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387, după cum a declarat prof. dr. Pavel Chirilă care a susținut în multe rânduri că iodarea în masă este împotriva sănătății românilor. Consumul alimentelor și medicamentelor ce conțin sare iodată favorizează cancerul, informație care ar trebui să ne dea de gândit având în vedere faptul că în România numărul bolnavilor de cancer este în creștere față de cel al altor țări din Europa.
„Astăzi, aportul de iod a crescut la 0,5 mg/zi prin folosirea, în afara de alimentația naturală a iodului în prepararea unor medicamente și vitamine, ca agent antiseptic”, a declarat medicul Pavel Chirilă.
Dar să vedem ce spune această lege și care a fost motivul implementării acesteia. “În Romania, in alimentatia oamenilor, hrana animalelor si in industria alimentara se utilizeaza numai sare iodata” (cap II, art. 3), așadar avem sau nu dreptul de a alege ce dorim să consumăm?
Mai departe: “Pe teritoriul Romaniei sunt interzise: ”importul in vederea comercializarii de sare neiodata pentru utilizarea in alimentatia omului, hrana animalelor si industria alimentara” (art. 10) – multe drepturi mai avem!!!
Într-un comunicat de presă ce a urmat acestei Hotărâri, se precizează motivul pentru care Guvernul a adoptat această hotarâre “in scopul prevenirii tulburarilor provocate de carența de iod”. Irelevant, deoarece medicul Chirilă a precizat că, la vremea introducerii acestui act normativ, în România au existat aproximatix 8500 de cazuri de hipotiroidie dintre care doar o mică parte erau cauzate de deficitul de iod. Așa că, pe baza considerentului că românilor le lipsește iodul, mai marii vremii s-au gândit să ”susțină” sănătatea poporului român prin introducerea forțată a unei hotărâri și a unei cantități între 25 și 40 mg de iod la kilogramul de sare sau între 40 și 70 mg de iodat de potasiu sau între 30 și 50 mg de iodură de potasiu, în funcție de producător.
Punctul culminant al poveștii se încheie cu existența antiaglomeranților folosiți pentru ca sarea fină iodata să nu se umezească, personjele principale fiind nelipsitele E-uri fără de care ”nu putem viețui ”, sub denumirea de E535 și E536. Aceste două personaje sunt de fapt doua ferocianuri, iar una dinte ele, E536 prin fierbere în mâncare se descompune cu formare de cianura de potasiu, o otravă. Prin urmare finalul poveștii care are ca personaj principal ”sarea din bucate” nu se încheie în happy-end. În unele țări din Occident, unde chiar se acordă atenție sănătății populației, folosirea celor doi antiaglomeranți este interzisă.
Dar, am văzut și români fericiți de existența sării iodate, prin cămările fiecărui gospodar care-și face iarna car și vara sanie, sarea asta iodată ne poate salva de ”obraznicul” polei care devine periculos pe străzile patriei odată cu apariția zăpezii. Așadar, dragi români, dacă vă decideți să folosiți sare neiodată în bucatele dumneavostră n-o aruncați pe cea iodată, vă vine în ajutor în lupta cu poleiul!

 

 

 

 

 

 

Comments

Leave a reply