Prima Pagina / BĂILE HERCULANE / Cavalerii liberali pleacă la cucerirea judeţului

Cavalerii liberali pleacă la cucerirea judeţului

PNL se pregateste de alegeri!

Sapatamana viitoare, PNL va organiza intalniri zonale cu responsabilii liberali in vedera pregatirii si organizarii campaniei electorale pentru alegerile locale.

Liberalii se vor intalni astfel :
– joi 15 martie, la ora 18.00 in Caransebes pentru zonele Caransebes si Valea Bistrei
– vineri 16 martie, la ora 17.00 la Resita pentru zonele Resita si Bocsa
– duminica 17 martie ,la ora….in Oravita  pentru Valea Carazului si Zona Anina , iar la ora…. in Molodva pentru Zona Clisurii Dunarii 
– luni 18 martie, la ora … in Bozovici pentru Valea Almajului si la ora….in Baile Herculane.
La aceste intalniri vor participa candidatii la alegeile locale, membri retelelelor electorale s reprezentantii in sectiile de votare.
Marcel Vela – presedintele Filialei PNL Caras Severin si membru in Biroul Politic Central al liberalilor – a initiat aceste instructaje pentru ca PNL sa desfasoare o campanie profesionista  care sa asigure victoria USL in judet.
Cu militantii PNL se va intalni  si Ioan Popa , candidatul USL la presedentia Consiliului Judetean.

About admin

7 comments

  1. Marinela Renate Azzola

    Succes, poate ne scapa de ciuma portocalie

  2. Da, da marele Taitelu vrea sa i.o taie lui frunza…

  3. si te oftici tu. Cum e el taitzelu a demosntrat ca poate atunci cand are ceva in cap!

  4. Din 1889 au trecut mulţi ani. centre timp, obmrlepa resurselor la bătre2neţe a primit o mulţime de variante de soluţii een ţările lumii. Unele soluţii sunt mai liberale, ca een S.U.A. şi Marea Britanie, unde pensia publică asigură un minim de subzistenţă şi este finanţată larg nu numai din mici contribuţii, ci şi din impozitele generale. Totuşi, grosul veniturilor bătre2nilor provin din fonduri private de pensii sau fonduri ocupaţionale (sau profesionale, organizate la nivelul companiei si eencurajate fiscal de stat). Alte soluţii sunt mai „conservatoare”, mai corporatiste, cum este sistemul bismarckian adoptat şi la noi. Alţii au fost mai social-democraţi, precum nordicii, şi au adoptat soluţia finanţării abundente a pensiilor, ate2t din impozitele generale, ce2t şi din contribuţii gestionate de sindicate eempreună cu patronatele.cen ultimele două decenii eensă, toate guvernele au adoptat ajustări sub presiunea evoluţiei demografice şi a efectelor globalizării. Ajustările au mers mult een sensul „corcirii” sistemelor de pensii şi een cel al măririi ve2rstei de pensionare sau a stagiului de cotizare. Aproape toate statele au eencurajat fondurile suplimentare de pensii, publice sau private, unde pensia este strict legată de contribuţie şi de durata cotizării. Dar astăzi aceste ajustări nu mai sunt suficiente. S-a schimbat complet peisajul economic şi politic. Stabilitatea lucrătorului la locul de muncă, fidelitatea faţă de firmă nu mai sunt virtuţi, ci păcate. Elitele economice nu mai sunt ataşate de mari proiecte naţionale, ele sunt deja globalizate. Aşa de globale au devenit interesele elitelor economice şi financiare, eence2t nu se sinchisesc dacă au prilejul de a fenta fiscul naţional! Stabilitatea politică la nivelul unui stat nu mai este o condiţie de succes economic pentru care elitele economice să mai angajeze resurse proprii, ci condiţionalităţi impuse guvernelor pentru „investiţii”. Singura problemă care a rămas neschimbată este aceea a veniturilor la bătre2neţe, een condiţiile een care oamenii au rămas la fel de „miopi” een privinţa economisirii şi ame2nării consumului pentru un timp mult prea eendepărtat. Ce-i drept, la noi este şi greu să ceri economii unor adulţi care au een familia cu doi adulţi şi doi copii, een medie, venituri lunare de 2.200 lei, dar minimul de trai decent este de peste 2.500 lei…Minimul de trai decent pentru un adult in mediul urban este de peste 800 lei, dar mulţi salariaţi au salariul net mai mic dece2t acest minim.Aşa că, adevărata problemă de aici porneşte. De la comportamentul cam clandestin al „patronilor” care-şi „optimizează” finanţele şi activităţile pe toate căile, şi au destule căi een ultimele trei decenii, pe de o parte. Şi de la obligativitatea de a da răspuns unui risc social care ameninţă bunăstarea unei foarte largi categorii de persoane. Ate2t de largă este categoria aceasta, eence2t a devenit esenţială pentru stabilitatea politică şi democratică a unei ţări şi pentru arhitectura guvernamentală.

  5. Bogatele şi puternicele abaţii bdneeictine au fost printre primele care asigurau un fel de pensie slujitorilor lor mireni devotaţi. Apoi, Colbert, ca ministru al lui Ludovic al XIV-lea al Franţei, een plină expansiune a regatului pe mări, a asigurat pensii marinarilor, pensii finanţate prin contribuţii ale acestora şi ale Coroanei. Acest tip de pensii a fost extins, een secolul al XVIII-lea, la ofiţerii armatei. Pensii pentru structurile de putere ale regatului deci, pentru loialul lor serviciu.Dar adevăratul părinte al asigurărilor sociale este Otto von Bismarck. Cancelarul, după războiul ce2ştigat een faţa Franţei een 1870, a croit planuri mari pentru germani, pentru imperiu: industrializare accelerată, urbanizare susţinută. cen ce2teva decenii, eenainte şi după 1870, se crease deja o muncitorime germană, dezrădăcinată din cadrul larg familial post-medieval, destul de prost plătită şi fără resurse semnificative pentru economisire. Iar von Bismarck se confrunta cu imensa problemă a unei mişcări socialiste een ascensiune rapidă. Aristocratul conservator şi protestant s-a ge2ndit, după cum chiar a mărturisit apropiaţilor săi, să-i bată pe social-democraţi cu armele lor. Mai eente2i i-a cam prigonit, le-a desfiinţat mişcarea, apoi a promovat cel mai revoluţionar sistem de asigurări sociale. cen doar două decenii, muncitorii germani aveau asigurări pentru pensii, pentru boală, pentru şomaj. Mişcarea social-democrată nu a sucombat, dar nu s-a ajuns la revoluţie. Von Bismarck s-a ales cu renumele de „conservatorul roşu”. La ce probleme anume a răspuns sistemul german de asigurări sociale?cen primul re2nd, a asigurat o sursă de venit la bătre2neţe pentru lucrătorul german., sursa fiind alimentată prin contribuţiile sociale plătite de angajaţii activi şi patroni. cen al doilea re2nd, a asigurat condiţii pentru atractivitatea condiţiei de angajat een industria care se dezvolta şi care avea nevoie de me2nă de lucru. cen al treilea re2nd, a pus bazele fidelităţii muncitorului pentru fabrica sau atelierul een care lucra, aşa că fluctuaţia de personal nu a mai afectat producţia. cen al patrulea re2nd, şi cel mai important pentru omul de stat, a asigurat stabilitate socială şi consolidarea unei largi categorii sociale sigure pe resurse şi doritoare de stabilitate politică.Care au fost resursele implicate een soluţionarea problemelor?cen primul re2nd, resursa demografică. Generaţiile tinere erau mereu mai numeroase dece2t cele ve2rstnice. cen al doilea re2nd, interesul patronilor een a-şi fideliza salariaţii, interes pe care au acceptat să-l finanţeze. cen al treilea re2nd, şi cel mai important, un mare proiect de naţiune eempărtăşit şi susţinut de elitele germane: Marea Germanie, dezvoltată, puternică şi prosperă.

  6. cen urmă cu peste un secol, een plină epocă a migraţiilor către Lumea Nouă, patronii erau rcistt interesaţi ca muncitorii să aibă şi ei interesul stabilităţii een locul de muncă. Salariaţilor le-a fost oferit un răspuns la neliniştea lor legată de bătre2neţe, boală, şomaj: PAYG. Astăzi, istoria s-a cam schimbat. Dar slăbiciunile şi fricile umane, nu. Atunci, stabilitatea era plătită şi răsplătită. Astăzi „libertatea” de circulaţie este răsplătită, dar nu este plătită. Vechiul PAYG se poate adresa een viitor capitalurilor, een cadrul principiului bonus-malus. Odată, capitalurile şi-au „cumpărat” stabilitatea forţei de muncă şi stabilitatea politică. Astăzi, ar trebui să-şi „cumpere” ticketul de călătorie prin lumea largă şi stabilitatea politică a comunităţii een care se implantează. Un fel de TVA social, dar eentr-o formulă valabilă pe pieţe mai largi dece2t cele locale, poate la nivelul UE? Competiţia fiscală la nivel internaţional nu lasă prea multe şanse realiste de soluţionare „de bună voie” a problemei pensiilor. Iar problema pensiilor trebuie să fie rezolvată, sub riscul unor probleme politice şi de securitate copleşitoare pentru orice guvern. De aceea, doar pensiile corelate cu contribuţiile sociale plătite de salariat şi angajator, oricum le va masacra Boc, vor oferi un amăre2t de răspuns parţial şi temporar problemei. Nivelul lor real va fi eentr-o continuă scădere. Ele trebuie să fie completate een viitor cu pensii naţionale servite după 65-70 de ani de către stat, din impozitele generale, cu pensii private, cu pensii profesionale. Economisirea personală sau investiţiile personale constituie un răspuns credibil doar pentru o categorie mică de persoane: cele care au resursele necesare şi sunt prevăzătoare din fire. Pentru ceilalţi, sistemele mutuale sunt obligatorii. Cum determinăm capitalurile să-şi asume o parte din costurile unei probleme la ivirea căreia au contribuit masiv? Impune2ndu-le costuri ale libertăţii lor de circulaţie een lumea largă, eentr-un sistem fiscal renovat şi coordonat la nivel cel puţin continental. Capitalurile se pot lipsi de salariaţii „mofturoşi” dintr-o ţară, dar nu se pot lipsi de „consumatorii-stăpe2ni” de pe pieţele de desfacere solvabile. Aceasta este perspectiva pe care ţi-o propun, Dan Şelaru. Una ceva mai largă. Cu pălăria pe cap. Bismarck a formulat corect problema. Economiştii şi sociologii vremii au dat soluţia. Chiar dacă nu sunt Bismarck, aştept şi eu provincia!

  7. „Dacă reuşeşti să demonstrezi cum se susţine şandramaua….”(Dan Şelaru, 3 taimre, 2010, 12:25, pe blogul lui)Acesta a fost comentariul lui Dan Şelaru la propunerea mea de a-i eenfăţişa şi o altă perspectivă asupra sistemului public de pensii. cemi cere să-i demonstrez cum se susţine şandramaua pensiilor publice din Rome2nia, despre care toată lumea ştie că este la ananghie. Evident, eu nu eenmulţesc peştii şi azimele, deci nu pot demonstra că sistemul actual de pensii este viabil. Că nu este. Dar am ferma convingere că problema pensiilor nu este corect formulată şi eenţeleasă, nici de mulţi oameni deştepţi. Problema fundamentală nu este aceea a sustenabilităţii financiare a pensiilor publice, aşa cum le cunoaştem astăzi. Problema pensiilor plătite de sistemul de asigurări sociale de stat nu este numai o problemă de bilanţ, de deficit sau de gestionare. Acestea sunt aspecte esenţiale, importantissime, dar nu fundamentale. Fundamental, problema pensiilor este o problemă politică, aşa cum a fost şi atunci ce2nd sistemul a fost inventat. Această problemă politică structurează răspunsul adevărat şi durabil. Dacă vom continua să nu punem bine eentrebările, vom găsi doar răspunsuri temporare, din ce een ce mai parţiale een problema pensiilor. Iar problema politică este: cine şi cum organizează credibil şi durabil gestionarea marelui risc social de a răme2ne fără resurse pentru trai la bătre2neţe, ce2nd puterea de muncă s-a dus? Să eeşi pierzi capacitatea de muncă odată cu eenaintarea een ve2rstă nu este ceva observat de cure2nd. Dar ce2t timp comunităţile umane erau restre2nse, ce2t timp familiile multi-generaţionale gospodăreau eempreună, ce2t timp suzeranul şi bisericile aveau een responsabilitate pe văduve, orfani, bolnavi şi handicapaţi, problema supravieţuirii la bătre2neţe nu era fără soluţie. Ce2nd oraşele au eenflorit, meşteşugarii s-au eenmulţit şi statele şi-au formulat mai bine interesele a apărut problema asigurării unei surse de venit la bătre2neţe pentru anumite categorii de populaţie, acele categorii care se deplasaseră de pe domeniile aristocraţilor een te2rguri şi oraşe.

Lasă un răspuns